Cătălin Botezatu şi-a lansat volumul „Pedeapsa” la Cluj

Creatorul de modă Cătălin Botezatu şi-a lansat, aseară la Cluj primul volum biografic cu titlu „Pedeapsa”, ce face parte din trilogia „Trei Vieţi”.

După 14 ani de jurnalism, Monica Vlad, de altfel şi o foarte bună prietenă a lui Cătălin Botezatu, a decis să exploreze un teritoriu nou şi anume cel al romanului. Datorită acestei prietenii, cartea a văzut lumina tiparului după aproape 10 ani. „Mi-a venit ideea să scriu cartea la foarte puţin timp după ce el a ieşit din artest, după 2 ani, când îmi povestea ca unui prieten experienţele prin care a trecut acolo. Eu i-am spus: Astea sunt poveşti de pus într-o carte”, ne-a declarat Monica Vlad.

„Tot timpul presa a spus că despre Cătălin Botezatu nu poţi să mai scoţi nimic nou pentru că el a trăit întodeuna la vedere. Greşit, el a trăit la vedere numai ce avrut el, dar ce a fost mai profund şi mai interesant a fost bine ferecat acolo, undeva. Şi atunci poveştile pe care nu le ştie nimeni, care sunt mai de suflet, astea o să fie regăsite în cărţile lui”, a adăugat Monica Vlad.

Trilogia este structurată exact pe perioade din viaţa lui Cătălin Botezatu în care se vor regăsi momente trăite de omul, pe care mulţi au evitat să îl cunoască.

„Această carte am scris-o pentru a vedea că sunt om ca şi voi că nu sunt cu nimic mai special, poate sunt puţin altceva datorită job-ului pe care îl fac. Dar sunt la fel de uman ca şi dumneavoastră, am stări de euforie, de supărare, am probleme. Râd, plâng…e ceva normal”, ne-a declarat creatorul de modă.

Primul volum s-a bucurat de succes încă de la prima lansare, care a avut loc la Bucureşti în această dumnincă.

[imagebrowser id=108]

________

Maria Ghere

Foto: Bogdan Tincu