Sărbătoarea Floriilor, celebrată anul acesta în data de 25 aprilie, aminteşte de intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de Pătimirea Sa. Duminica Floriilor este primul praznic împărătesc, cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, precedând cu o săptămână duminica Paștilor, care va avea loc anul acesta în data de 3 mai.
Primele mențiuni despre sărbătoarea Floriilor provin din secolul al IV-lea, când, în această zi de sărbătoare, în momentul intrării Sale în Ierusalim, Iisus Hristos a fost aclamat cu bucurie de o mulțime de oameni care țineau în mâini ramuri verzi de finic. El a intrat călare pe un asin, ca semn al smereniei și în același timp ca semn al neaceptării tronului lumesc, iar acest eveniment important marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care Iisus este aclamat ca Împărat de către popor.
Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate simboluri ale biruinţei datorită faptului că iudeii le foloseau pentru întâmpinarea persoanelor de rang înalt, iar romanii le ofereau câştigătorilor la întreceri sau biruitorilor în războaie. Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificaţie mult mai profundă, devenind semn al biruinţei asupra morţii pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi și mai ales prin Învierea Sa.
Potrivit tradiției, în ajunul sau în sâmbăta Floriilor, la sate avea loc un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor, dedicat unei zeități a vegetației numită Lazăr sau Lăzărica. Conform site-ului CreștinOrtodox, una dintre fetele participante la ceremonial se îmbrăca în mireasă, iar aceasta împreună cu alte fete colindau, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzărica.
După un obicei străvechi, pentru buna desfășurare a sărbătorii, ramurile de salcie înmugurite strânse de creștini, se leagă în snopi și se duc la biserică pentru a fi sfințite de preot prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă. După sfințire, ramurile numite „mâțișori” sunt luate acasă de către credincioși pentru a împodobi cu ele icoanele, sau diferite locuri din casă și curtea gospodăriei, fiind păstrate până la Floriile din anul următor. După ce acestea se usucă, cel mai potrivit ar fi ca ele să nu fie aruncate la gunoi, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură, iar ramurile păstrate la icoane se pun pe foc vara, în momentul în care începe vreo furtună, sau se aruncă în curte când începe să bată grindina.
Există şi obiceiul ca de Florii părinţii să-şi lovească simbolic copiii cu o crenguţă de salcie sfinţită, pentru ca aceştia să crească sănătoşi şi înţelepţi. De asemenea, se mai obişnuieşte ca aceste ramuri să fie puse şi pe pomii fructiferi, pentru a fi rodnici, dar şi pe stupi, pentru ca şi albinele să fie binecuvântate. Unii oameni au tradiţia de a mânca trei „mâţişori” de salcie sfinţită, crezând că astfel vor fi feriţi de boli, mai ales de răceli.
În seara duminicii de Florii încep în biserici slujbele deniilor din săptămână Sfintelor Patimi și tot în această zi își serbează onomastica cei care poartă nume de flori. Potrivit statisticilor Ministerului Afacerilor Interne, peste 1,4 milioane de români îşi celebrează onomastica cu ocazia acestei sărbători religioase. Dintre aceștia, peste 850.000 sunt femei și aproximativ 630.000 sunt bărbaţi, scrie Basilica.
Sursă foto: Pixabay
Daria Crișan
