YouTube lansează un serviciu de publicitate pe televizor

Tech UBB Radio

YouTube a lansat un nou program numit YouTube Select care îi va ajuta pe advertiseri. Programul le va permite să cumpere reclame care să ajungă la utilizatorii care urmăresc un material pe televizor. Pot fi selectate pentru canalele de top în funcție de categorii: divertisment, frumusețe sau modă.

Potrivit Reuters, numărul de utilizatori al platformei YouTube a crescut pe timpul pandemiei, iar numărul celor care au urmărit YouTube în luna martie de pe televizor este de peste o sută de milioane, a declarat  vicepreședintele de soluții pentru agenții și branduri la Google, Tara Walpert Levy.

Spectatorii TV sunt considerați mai profitabili în industria publicității deoarece probabilitatea ca aceștia să urmărească conținutul pe televizor este mai mare decât pe telefoane sau laptopuri, conform Reuters.

Tradiționalele rețele de televiziuni din Statele Unite ar putea pierde venituri din publicitate de până la 12 miliarde de dolari din primul semestru, potrivit firmei de cercetare eMarketer. Cauza ar fi anularea transmisiunilor sportive în direct care generau venituri mari brandurilor din publicitate.

Tara Walpert Levy a mai spus:

„Dacă ești un brand mare, dependent să ajungi la mai mulți oameni cu mesajul tău, abilitatea de a accesa audiența este esențială.”

Sursa: Unsplash

Florina Corjuc

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts