Chiar dacă în perioada pandemică reprezintă un impediment în ceea ce privește realizarea de activități fizice, un grup de studente din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și-au propus să schimbe acest lucru și au încercat să readucă copiilor bucuria de a realiza activități în afara mediului online.
Grupul de studente este format din: Sabie Denisa-Sînziana, Sador Teodora, Soimușan Simona și Sinmihăian Raluca. În urma unei teme pentru seminarul de „Comunicare interpersonală” ținut de doamna asistent asociat al facultății, Lorina Culic, acestea au decis înființarea proiectului de service learning, „Suflete în formație”. Proiectul a avut drept scop dezvoltarea psihologică a copiilor orfani. Astfel, „Căsuța Bucuriei” are grijă în prezent de 10 copilași cu vârste până la 14 ani. S-au propus activități de cunoaștere, autocunoaștere și dans prin care copiii au învățat să își cunoască mai bine propria persoană, să îi cunoască și înțeleagă mai bine pe cei din jur și să reușească să își gestioneze mai bine emoțiile. Pe lângă aceste beneficii, creșterea stimei de sine, a încrederii și demonstrarea faptului că fiecare dintre ei este unic și special în stilul propriu au fost obiectivele principale.
(Copii de la „Căsuța Bucuriei” desenând; Fotograf: Sinmihăian Raluca)
Cu toate că exerciții fizice au fost plănuite, imprevizibilul a făcut așa fel încât mediul online a stat la baza tuturor celorlalte activități. Astfel, a fost organizată o primă ședință introductivă, de cunoaștere, pe ZOOM. Aceasta a fost urmată de încă trei ședințe fizice, unde trei tipuri de activități și joculețe au fost puse în practică: de autocunoaștere, de cunoaștere reciprocă și de dans. Împreună cu niște coregrafi din Cluj- Napoca, a fost pregătită și o coregrafie specială pentru copii.
Copiii au fost de părere că proiectul a fost un succes și că i-a ajutat în dezvoltarea personală.
„Mie mi-a plăcut mult să dansez și în general nu prea îmi place să mă joc, dar acum mi-a plăcut că am învățat multe cu voi. Ne cunoșteam bine și înainte, dar acum poate ne cunoaștem un pic mai bine. Vreau să-i învăț și pe colegii mei.”- Monica
„M-am simțit bine, a fost diferit ce facem noi aici”- Samira
„Mi-a plăcut tot ce am făcut împreună. Nu pot alege ce mi-a plăcut mai mult”- Giorgiana
(Copiii de la „Căsuța Bucuriei” bucurându-se de diplomele primite în urma finalizării proiectului; Fotograf: Sinmihăian Raluca)
Gânduri similare au circulat și în rândul asistentelor sociale responsabile de copii: „Pe voi v-au ascultat foarte mult, pe mine nu mă ascultă așa. Am văzut că sunt mai energici, mai vioi, așa. I-a ajutat ce ați făcut voi aici. Probabil le era dor de voluntari, n-au mai fost de doi ani.”- Măicuța
De asemenea, grupul de studente a enunțat aceleași păreri pozitive:
„Nu mă așteptam să mă atașez așa mult de ei așa de repede. Am fost foarte încântată când am văzut că erau fericiți când ne vedeau și că se implicau în activități. Chiar au învățat foarte repede și cred că s-au bucurat că am mers la ei și am făcut activitățile astea. Simt că le-a prins bine. Mi-aș dori să mai mergem să facem activități cu ei pentru că sunt niște copii super buni și devotați. Nu prea mă așteptam să reușim să lucrăm cu ei având în vedere lipsa de experiență a noastră și faptul că ei aveau mult mai multă energie decât noi. Per total, lăsând la o parte modestia, chiar cred că am făcut o treabă bună din care am învățat și noi o mulțime”- Denisa
,,Înainte să ne vedem cu ei fizic am avut o întâlnire online pe zoom unde ne-a fost destul de greu să le menținem atenția, fiind toți copiii pe un singur cont de Zoom și mai ales că majoritatea aveau între 8 și 10 ani. După acea întâlnire mă gândeam ,,Cum 4 studente de la FSPAC vor putea face tot ce și-au propus dacă de la prima întâlnire totul a părut imposibil?’’ Ei bine, lucrurile au mers mult mai bine fizic. Am creat conexiuni puternice unii cu alții și cel mai important: i-am învățat tot ce ne-am propus în acest proiect. M-am bucurat enorm de mult în momentul în care toți copiii au fost super entuziasmați să ne vadă și nu mai aveau răbdare până în următoare zi când urma să ne vedem iar. Ne propunem să revenim la ei cu alte activități interactive doar pentru a le vedea din nou bucuria pe fața lor.’’ – Simona
„Eu sincer aveam puține rețineri înaintea începerii proiectului efectiv referitor la cum ne vor primi copiii, mă gândeam că vor fi foarte timizi și nu vom putea să ne ducem planul la sfârșit, dar s-a dovedit contrariul, micuții erau extrem de nerăbdători cu fiecare activitate pe care o făceam, cu prezența noastră acolo, dar mai ales cu dansul. Mă bucur enorm de tare că am participat la acest proiect, că am putut să imortalizez fericirea din ochii lor în câteva poze care ne vor rămâne și nouă și lor o amintire frumoasă și că am putut să formăm o mică prietenie cu ei. Sper că îi vom vizita curând din nou.” – Raluca
“Eram extrem de emoționată cu privire la faptul că urma să învăț un grup de copii o coregrafie cap coadă, într-un timp relativ scurt. Ei bine, am ajuns în fața lor să îmi fie demonstrată capacitatea lor incredibilă de a reține rapid mișcările și nu numai- entuziasmul cu care își exprimau dorința de a dansa îmi încălzea sufletul. În tot timpul cât am stat cu ei m-am simțit inclusă, copil din nou. Am fost niște copii mamă ca să zic așa, încercând să mediem neînțelegerile dintre ei și să-i învățăm lucruri pe care ei deja le știau în adâncul lor. Nu am să vă mint, îmi e dor de ei.”- Teodora
Sponsori: Gabriel Apetroe (Project 88), The Hive, Elector, Magic Burger și Daisler Print House.
Reporter: Anghel Bianca-Andrada
