O analiză realizată de doi cercetători britanici de la Warwick Medical School, Giles A.F. Carden și Lawrence Young, arată schimbările care s-ar putea produce la nivelul universităților, ca urmare a crizei medicale din prezent. Aceste schimbări vizează aspecte ce țin de accesul tinerilor la facultate, cât și de un interes îndreptat spre meserii asociate sistemului medical.
Publicat pe site-ul Institutului Britanic de Politici pentru Învățământul Superior ( HEPI), studiul a fost efectuat prin crearea unei analogii între situația actuală și alte evenimente majore din trecut, care au avut efecte asupra activității și structurii universităților, ceea ce s-a întâmplat și în cazul Războaielor Mondiale.
Potrivit acestuia, distanțarea socială și restricțiile impuse ar putea duce la o amânare a studiilor superioare în cazul absolvenților de liceu, astfel că se va înregistra o scădere a înscrierilor la facultate în anul 2020-2021. Acest fapt va avea repercusiuni și la nivel economic, după cum semnalează cercetătorii. După depășirea perioadei critice și atingerea unui nivel de echilibru, se va observa, în schimb, o ascensiune a interesului manifestat de tineri pentru mediul academic, ceea ce va însemna și o concurență sporită pentru locurile puse la dispoziție de instituțiile de top.
În continuare, cei doi cercetători susțin că universitățile și-au adus contribuția pe timp de pandemie, prin cercetările realizate, dar consideră că aceasta ar putea fi valorificată în plus pe viitor. De asemenea, prin accentuarea importanței sistemului medical, universitățile ar putea avea atât posibilitatea de a mări numărul de locuri pentru studenții la Medicină, cât și de a dezvolta programe cu impact asupra sănătății publice, economiei și devoltării de politici, conform Edupedu.ro.
De altfel, studiul subliniază și dificultățile pe care le vor întâmpina studenții la finalizarea studiilor. Cercetătorii de la Warwick Medical School sunt de părere că instituțiile academice ar trebui să investească o parte din resursele sale financiare în centre de carieră sau programe de stagiatură, pentru a facilitata trecerea studenților spre piața muncii.
În plus, criza sanitară a dezvăluit și o serie de slăbiciuni ale sistemului, precum incapacitatea de lansare a unui program eficient de testare a virusului. De aceea, ar putea fi extinse cercetările legate de securitatea sănătății, precum cele ce țin de virusologie, diagnosticare, farmacie, inginerie medicală și sănătate publică. Pe lângă acestea, potrivit afirmațiilor făcute de Giles A.F. Carden și Lawrence Young, vor beneficia și domenii precum logistica, cercetarea operațională sau economia medicală. Nici domeniile legate de securitatea cibernetică nu ar trebui uitate, potrivit celor doi, pentru a fi evitate atacuri de tipul celor experimentate în timpul pandemiei. Referitor la științele umaniste, este accentuată importanța unor zone ce țin de etică, guvernare și comunicare.
Sursa: Maclean
Bianca Pop