Circa 125 de milioane de oameni şi-ar putea pierde doza zilnică de cafeină datorită schimbarilor climatice, potrivit Euronews. Cea mai populară băutură de pe Pământ, cafeaua este produsă şi exportată din ce în ce mai puţin. Conform statisticilor comerciale ale Organizaţiei Internaţionale a Cafelei, exporturile mondiale de cafea au ajuns la 11.06 milioane de saci în luna martie 2020 comparativ cu 11.49 milioane în martie 2019.
Organizaţia Internaţională a Cafelei incearcă să găsească soluţii pentru distribuirea şi producerea cafelei la nivel global, acum că aceste procese sunt îngreunate de pandemia de COVID-19. Consumul de cafea în Europa pare să fie cel mai mare la nivel global. În Finlanda, Norvegia şi Suedia se ajunge la 8 kilograme de cafea pe persoana într-un an, aşadar ICO a ajuns la concluzia că se produc nouă milioane de tone de cafea peste tot în lume în fiecare an, relatează Euronews.
În condiţiile actuale, cele 2 tipuri principale de cafele comercializate sunt Arabica şi Robusta. Pe lângă defrişare, schimbarea climatică şi răspândirea rapidă a bolilor, oamenii de ştiinţă de la Gradinile London Kew au observat că şi speciile sălbatice de cafea sunt pe cale de dispariţie, acestea fiind considerate alternativele speciilor normale care pot rezista condiţiilor climatice aspre, relatează Euronews. În Africa, recentele schimbări climatice extreme au îngreunat procesul de cultivare a cafelei.
Sursa: Pexels
Laura Costin