Săpături arheologice în Sălaj, realizate cu sprijinul studenților UBB

Fotografie de grup de la Coșeiu
Studenti

Membrii Clubul Alpin de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale comunicării (FSPAC) au participat în perioada 9 -11 noiembrie la o serie de activități extracurriculare la Șimleu Silvaniei, printre care s-a aflat și continuarea săpăturilor arheologice începute anul trecut, în localitatea sălăjeană, Coșeiu, o activitate coordonată de Ioana Gale, doctorand în cadrul FSPAC și membru al Clubului Alpin și  arheologii din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ), Horea Pop și Horațiu Cociș. Cei trei au fost ghizii și coordonatorii grupului format din opt studenți de la mai multe specializări.

În prima zi, grupul a  vizitat Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Șimleu Silvaniei unde Elena Cocoru, agent de turism în cadrul CNIPT, a vorbit despre cele mai importante atracții turistice ale Șimleului, după care a urmat vizitarea  Cetății medievale „Bathory”, Muzeul Holocaustului, care era complet schimbat față de anul trecut. În cadrul vizitei la Șimleu, grupul de studenți a aflat și povestea autobusului Centenar care face parte dintr-un proiect iniţiat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Scopul acestui proiect este de a aduce în faţa publicului larg contribuția sălăjenilor la Marea Unire din 1918, iar la finalul zilei  grupul am participat la Festivalul de Umor devenit tradiție în urbea de la poalele Măgurii, intitulat „Șimleu de Aur”.

A doua zi, studenții au vizitat expoziția de secol XXI, Clio High-Tech, de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, unde cu ajutorul unor ochelari speciali de realitate virtuală am realizat o plimbare pe o stradă de la Castrul Porolissum. Am făcut și o mică incursiune în istorie alături de arheologul Horațiu Cociș care ne-a făcut un ghidaj în muzeu și ne-a vorbit despre fiecare epocă în parte. După a urmat vizitarea Fabricii de Șampanie „Silvania” din Șimleu Silvaniei care dispune de o cramă cu o rețea de galerii de 3,5 kilometri lungime, aflate la 60 de metri adâncime. Ziua s-a finalizat cu degustarea șampaniei.

În cea de-a treia zi, sub îndrumarea lui Horea Pop, șef de secție la Muzeul Județean de Istorie și  Artă Zalău,  grupul de studeți a continuat săpăturile arheologice pentru datarea unei cetăți în localitatea Coșeiu. Excursia s-a încheiat cum nu se putea mai bine, și anume, cu vizitarea Cetății Almașului.

Elena Cocoru agent de turism în cadrul CNIPT, le vorbește studenților despre atracțiile turistice din Șimleul Silvaniei.
Elena Cocoru agent de turism în cadrul CNIPT, le vorbește studenților despre atracțiile turistice din Șimleul Silvaniei.
Studenții de la FSPAC în vizită la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Șimleu Silvaniei.
Studenții de la FSPAC în vizită la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Șimleu Silvaniei.
Cetatea medievală Bathory, Șimleu.
Cetatea medievală Bathory, Șimleu.
Muzeul Holocaustului, Șimleu
Muzeul Holocaustului, Șimleu
Din interiorul autobusului Centenar, Șimleu
Din interiorul autobusului Centenar, Șimleu
Camelia Timiș, studentă la Admistrație publică, la expoziția de secol XXI, Clio High-Tech, de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
Camelia Timiș, studentă la Admistrație publică, la expoziția de secol XXI, Clio High-Tech, de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
Arheologul Horațiu Cociș a făcut un ghidaj la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și le-a vorbit studenților despre fiecare epocă în parte
Arheologul Horațiu Cociș a făcut un ghidaj la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și le-a vorbit studenților despre fiecare epocă în parte
Fabrica de Șampanie „Silvania” din Șimleu Silvaniei
Fabrica de Șampanie „Silvania” din Șimleu Silvaniei
Continuarea săpăturilor arheologice de la Coșeiu
Continuarea săpăturilor arheologice de la Coșeiu
Cioburi găsite la săpătură
Cioburi găsite la săpătură
Fotografie de grup de la Coșeiu
Fotografie de grup de la Coșeiu
Cetatea Almașului
Cetatea Almașului

Iulia Magyari

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts