Comisia va recupera de la statele membre 578,5 milioane de euro reprezentând cheltuieli în cadrul politicii agricole comune (PAC), anunță CE. Suma a fost acordată de Uniunea Europeană pentru cheltuieli agricole și a fost cheltuită în mod incorect de statele membre.
România va avea de restituit 41,7 milioane de euro pentru deficiențe ale sistemului LPIS-GIS (sistemul de identificare a parcelelor agricole şi sistemul de informaţii geografice), ale controalelor administrative și ale modului de aplicare a sancțiunilor
Statele membre sunt responsabile de acordarea plăților și de controlarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar Comisia are obligația de a se asigura că statele membre au utilizat fondurile în mod corect.
„Facem tot ce ne stă în putință pentru a realiza un control optim al cheltuielilor agricole în scopul de a ne asigura că banii contribuabililor nu sunt cheltuiți în mod necorespunzător.”, a declarat Dacian Cioloş, Comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Conform acestei decizii, se vor recupera fonduri de la Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Irlanda, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos și Regatul Unit.
Cele mai semnificative corecții individuale sunt:
- 210,9 milioane de euro imputate Greciei pentru un sistem LPIS-GIS de slabă calitate și pentru deficiențe legate de controalele la fața locului aferente anului de cerere 2006 vizând cheltuielile cu ajutoarele pe suprafață, inclusiv măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață;
- 54,7 milioane de euro imputate Greciei în legătură cu strugurii uscați, pentru reducerile randamentului minim, pentru specializarea parcelelor, registrele viticole ineficiente și deficiențele înregistrate în gestionarea și controlul schemelor de ajutoare pentru exercițiile financiare 2003-2007;
- 50,16 milioane de euro imputate Greciei pentru că nu a redus ajutoarele în cazul nerespectării cerințelor din sectorul veterinar referitoare la menținerea registrelor pentru ovine, pentru deficiențe în cazul controalelor la fața locului și al celor administrative și pentru inexistența criteriilor de risc specifice în ceea ce privește controalele vizând primele suplimentare în zonele defavorizate;
- 41,7 milioane de euro imputate României pentru deficiențe ale sistemului LPIS-GIS, ale controalelor administrative și ale modului de aplicare a sancțiunilor;
- 40,69 milioane de euro imputate Portugaliei pentru deficiențe ale sistemului LPIS-GIS, ale analizei riscurilor pentru control, pentru numărul insuficient și calitatea redusă a controalelor la fața locului, pentru aplicarea incorectă a sancțiunilor, pentru orientări necorespunzătoare și deficiențe ale controalelor administrative vizând cheltuielile cu ajutoarele pe suprafață, inclusiv măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață;
- 28,94 milioane de euro imputate Țărilor de Jos pentru inexistența unui control principal care să vizeze plata prețului minim către producători în exercițiile financiare 2003-2008;
- 20,2 milioane de euro imputate Bulgariei pentru un sistem LPIS-GIS de slabă calitate și pentru deficiențele legate de controalele la fața locului, în ceea ce privește anul de cerere 2006, vizând cheltuielile cu ajutoarele pe suprafață, inclusiv măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață;
- 19,76 milioane de euro imputate Greciei pentru livrările de tutun după termenele reglementare, pentru autorizarea incorectă a prim-procesatorilor și transferul incorect al contractelor de cultivare.
___________
Mara Rusu
Foto: ec.europa.eu