Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) au semnat, ieri, un protocol pe cinci ani prin care se obligă să coopereze pentru informarea reciprocă asupra aspectelor de care au cunoştinţă şi care interferează cu domeniul de activitate al celeilalte părţi, informează Agerpres.
„Ambele se află în slujba interesului public: CSM, ca garant al independenţei justiţiei, iar CNA, în calitate de garant al interesului public în audiovizual. Amândouă instituţiile urmăresc respectarea unor principii comune, în scopul informării corecte a publicului, protejării demnităţii umane şi a înţelegerii rolului celor două organisme cu activitate independent.”, a declarat președintele CNA, Răsvan Popescu pentru Agerpres.
Obligaţiile CSM constau în sesizarea CNA când apar posibile cazuri de nerespectare a legii de către posturile de radio sau televiziune, iar CNA se angajează să facă verificările necesare şi să facă sesizări când magistraţii îşi exprimă opiniile în programele audiovizuale cu privire la procese aflate pe rol sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul.
____________
Ana Giol