31 de milioane de oameni cred într-o lume mai bună. Sunt sigură că mulţi dintre voi aţi auzit despre ei. Cercetaşii sunt cunoscuţi, cel mai adesea, ca fiind cei care fac focuri de tabără şi dorm în corturi. Uneori, li se asociază şi supravieţuirea în natură sau chiar ideea că ei sunt cei care reuşesc „să facă focul fără chibrituri”. Cine sunt cercetaşii, de fapt şi ce fac ei, mai exact?
Când şi cum a apărut cercetăşia?
Anglia. Insula Brownsea, mai exact. Anul 1907. Aici şi acum începe povestea. Personajul care dă viaţă cercetăşiei este Lordul Baden Powell, care organizează o tabără în cadrul căreia promovează cu ajutorul educaţiei non-formale spiritul de aventură, lucrul în echipă şi progresul personal. Un an mai târziu, Powell lansează cartea „ Scouting for boys”, pe baza căreia sute de tineri din Marea Britanie au început să se organizeze singuri în ceea ce este cunoscut în lumea cercetăşească sub numele de patrule. Organizaţia Naţională Cercetaşii României se numeşte instituţia existentă în ţara noastră, cercetaşii fiind împărţiţi în centre locale. Voluntariatul stă la baza tuturor activităţilor pe care ei le desfăşoară. În total, sunt 31 de milioane de cercetaşi în lume. 31 de milioane de oameni care cred într-o lume mai bună.
Ce înseamnă să fii cercetaş?
Cercetăşia înseamnă volutariat; concret, la vârsta studenţiei, poţi fi lider/ajutor de lider pentru cercetaşii mai mici. Ramura de vârstă cu care lucrezi ţine de decizia ta: Lupişori – clasele primare-, Temerari – gimnaziu- sau Exploratori – liceu-. O a patra grupă, Seniorii, cuprinde cercetaşii cu vârsta între 19 şi 24 de ani. Cercetăşia nu are însă o limită de vârstă; există cercetaşi de 70 de ani. Să fii cercetaş nu se rezumă la tabere şi supravieţuire, acea imagine incompletă pe care majoritatea oamenilor o au în minte. Cercetăşia presupune mult mai mult. Scopul ei e simplu, e un slogan aş putea spune, pe care orice cercetaş îl cunoaşte şi încearcă să îl respecte: Creăm o lume mai bună! Cum? Prin faptul că devenim noi înşine mai buni, ajutându- i pe cei din jurul nostru să devină, la rândul lor, mai buni. Apare astfel un progres la nivel de societate, la nivel local, bazat pe progresul personal, element- cheie în cercetăşie.
Cercetăşia are ca ţel educaţia pentru viaţă şi se deosebeşte de celelalte organizaţii prin ceva specific: Metoda Scout. Astfel, fiecare cercetaş respectă o Lege şi o Promisiune şi ştie că trebuie să fie „Gata oricând”.Educaţia non- formală pe care cercetăşia o oferă vine în completarea educaţiei primite în familie şi în şcoală. Fiecare joc, fiecare activitate are în spate câteva obiective educaţionale, pe care copiii nu le „ghicesc”, astfel fiind îndeplinită o altă caracteristică a cercetăşiei: learning by doing.
De ce ai alege să fii Cercetaş?
Probabil pentru că prin cercetăşie participi la acea mică schimbare în lume pe care toţi ne- o dorim, probabil pentru că eşti mereu înconjurat de oameni deschişi, energici, optimişti sau probabil că pur şi simplu reuşeşti să realizezi ceva nu doar pentru tine, ci şi pentru cei din jurul tău. Conştiinţa că aparţii unui grup, că eşti mereu în căutarea aventurii, că te distrezi, cultivând în acelaşi timp respectul faţă de sine şi faţă de cel de lângă tine, că vei avea mereu un munte mai mare de cucerit şi că nu eşti niciodată singur, ci înconjurat de mii de prieteni. Sunt sute de motive pentru care merită să fii cercetaş. Sute de motive şi o singură condiţie: să vrei! Oricine poate fi cercetaş. E nevoie doar de dorinţă. Iar cercetăşia ne aminteşte că nu trebuie să renunţăm niciodată la a deveni mai buni. E voluntariatul care devine un mod de viaţă.
Povestea nu poate fi rezumată într-un articol şi tinerii nu ştiu, de cele mai multe ori, ce e dincolo de imaginea oamenilor cu eşarfă şi rucsac în spate. Nici eu nu ştiam aproape nimic, dar lumea pe care am găsit-o m-a captat instantaneu. Dacă e să transmit ceva mai departe, e o idee pe care am reţinut-o de la un trainer cercetaş: Cercetăşia nu va dispărea niciodată. Pentru că oamenii vor dori şi vor încerca să fie mereu mai buni.
Da, cu siguranţă, cercetăşia nu poate fi descrisă în cuvinte. Nici chiar imaginile nu o reuşesc să o descrie îndeajuns, dacă nu te afli efectiv acolo, în mijlocul acţiunii. Trebuie să o simţi ca să o poţi înţelege. Un training la care am participat recent mi-a confirmat acest lucru. Am fost primită de oameni prietenoşi şi deschişi, am înţeles că lucrul în echipă e foarte important şi că voluntariatul pe care noi îl facem ajută enorm în dezvoltarea armonioasă a unui copil, în dezvoltarea armonioasă a societăţii şi mai apoi a lumii. Am un singur regret: că am ajuns cercetaşă la 19, şi nu la 7 ani!
– Christinne Schmidt
