Curtea Constituțională a stabilit că Ordonanța de Urgență a Guvernului care reglementează starea de alertă este constituțională, dar nu poate să restrângă drepturile și libertățile cetățenilor.
Starea de alertă este constituțională atâta timp cât nu afectează drepturile și libertățile cetățenești, spune CCR, care precizează că drepturile și libertățile cetățenești pot fi restrânse doar printr-o lege emisă de Parlament.
„Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale”, se arată în comunicatul de presă al Curții Constituționale.
În motivarea soluției pronunțate, Curtea a statuat că actul normativ care restrânge/afectează drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor sau instituții fundamentale ale statului nu poate fi decât o lege, un act formal al Parlamentului.
Decizia Curții este obligatorie și definitvă și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului.
Sursa: Ziare.com
Bernadette Nemeth