Piaţa UE a gazelor naturale aduce România şi Bulgaria înaintea Curţii de Justiţie
România și Bulgaria au fost trimise înaintea Curții Europene de Justiție, astăzi, de către Comisia Europeană, pentru nerespectarea normelor UE, […]
România și Bulgaria au fost trimise înaintea Curții Europene de Justiție, astăzi, de către Comisia Europeană, pentru nerespectarea normelor UE, […]
Olanda este hotărâtă să menţină România şi Bulgaria în afara spaţiul Schengen până când acestea prezintă dovada unor progrese în
Subiectul InfoEuropa de săptămâna această este despre resursele planetei și folosirea acestora în mod eficient. Comisia Europeană a lansat pe
Numărul incendiilor aprinse de la ţigări se vor diminua, odată cu publicarea noilor standarde de siguranţă publicate în Jurnalul Oficial
Vicepreşedintele Comisiei Europene, însărcinat cu afaceri economice şi monetare, Olli Rehn a declarat astăzi că redresarea economică a ajuns într-un
Trainingul pentru jurnaliştii din Transilvania de Nord este organizat de Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord şi Agenţia de
Potenţialul academic poate deveni un element distinctiv pentru Cluj care să îi mărească vizibilitatea la nivel european. Această idee s-a
Universitatea Babeș-Bolyai a organizat astăzi în sala Auditorium Maximum conferința de închidere a proiectului „Convergenţa pregătirii universitare cu viaţa activă”.
Grecia a reprezentat principalul subiect la summitului european de la Bruxelles, deoarece luarea unei decizii cu privire la acest stat
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat marți că România a îndeplinit toate criteriile necesare, iar intrarea României este