Studenții se pregătesc să doneze. Acțiunea ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, 01.04.2015, Cluj-Napoca
Astăzi, în campusul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB a avut loc a doua zi din cadrul acțiunii ,,Donăm împreună, UBB dă startul”. Universitatea Babeș-Bolyai se implică în cel mai amplu program național de donare de sânge „O șansă pentru viață”, organizat de Asociația React și finanțat de Fundația Vodafone Romania cu sprijinul EBS România.
Denisa Tincu, studentă în anul doi la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, află detaliile necesare pentru a se înscrie pe lista de donatori.
Denisa Tincu urmează pașii necesari pentru a intra în cabina de recoltare, îndrumată de medicul Marinela Lazăr. Acțiunea ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, 01.04.2015, Cluj-Napoca
Cristina Pascu, manager proiecte în cadrul asociației React declară că în România numai 2% din populație donează sânge, în timp ce media europeană este de peste 20%. Tot ea adaugă: „Cu cât se dezvoltă partea medicală și cu cât se fac operații mai complicate, cu atât crește nevoia de sânge. Deci, pe de-o parte ne bucurăm că suntem în stare să realizăm în România operații cu o dificultate mare, dar ca să putem să le realizăm avem nevoie de sânge.”
Un segment important de donatori vizați sunt studenții din Cluj. Într-un autobuz special compartimentat şi dotat cu sală de aşteptare, sală de consultaţii, mini-laborator și două posturi pentru donare, cei interesați pot contribui la acest proiect.
Centrul mobil de donare de sânge, amplasat în campusul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Acțiunea ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, 01.04.2015, Cluj-Napoca
Vedere din cabina de donare de sânge. Acțiunea ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, 01.04.2015, Cluj-Napoca
Marinela Lazăr, doctor psiholog în cadrul centrului mobil Târgu-Mureș declară că „studenții fac parte dintr-o categorie foarte importantă de donatori, adică donatorii cu risc scăzut. Ei sunt în etapă de vârstă în care sănătatea îi ajută pentru acest gest, încă nu apar probleme serioase de boală.”
Detalii cu documentele pe care donatorii le vor primi înainte să părăsească centrul mobil de donare. Acțiunea ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, 01.04.2015, Cluj-Napoca
În prima zi de colectare a sângelui s-au prezentat 21 de donatori, de la fiecare persoană recoltându-se 400 de ml de sânge. Deși optimistă în ceea ce privește parcursul zilei de azi și al donatorilor care vor veni, doamna doctor amintește necesitatea permanentă de sânge: „Sângele și componentele sangvine sunt administrate tuturor pacienților, pacienți care pot avea câteva zile, o mămică ce tocmai a născut sau poate să fie un pacient în vârstă de 80 de ani. Clujul este un centru universitar mare, cu clinici de toate specialitățile și sigur că este un mare consumator de sânge și componente sangvine.”
Denisa Tincu donează sânge. Acțiunea ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, 01.04.2015, Cluj-Napoca
Studenții, caracterizați de Cristina Pascu drept „tineri, altruiști, curajoși, fără frică de ace”, sunt publicul pe care cei de la centrele de recoltare doresc să-l fidelizeze. S-au prezentat până acum la autobuzul din Cluj tineri care au mai fost donatori, dar și tineri care au participat la o astfel de acțiune pentru prima dată. Denisa Tincu a donat pentru prima dată. A venit să doneze pentru că la începutul anului și-a propus să ajute pe cineva care nu-i poate mulțumi.
Denisa Tincu a încheiat acțiunea de donare de sânge. Primește documentele doveditoare și sfaturile de îngrijire pentru următoarele ore. Acțiunea ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, 01.04.2015, Cluj-Napoca
Cei care doresc să se programeze, pot completa un formular pe pagina oficială a evenimentului. Pe 2 aprilie, în ultima zi de donare, autobuzul se va deplasa la Sala Polivalentă, unde studenții sunt așteptați între orele 08-16.
– Alexandra Enășoaie / Sursa fotografiilor: Loredana Bertișan