“Eu cred că e o experienţă unică”, mărturiseşte Tudor Giurgiu, directorul festivalului înaintea proiecţiei filmului“Pina” – şi aşa a fost!
Documentarul “Pina” a scris în această seară o nouă pagină în istoria TIFF: seria proiecţilor 3D, ce va fi completată de filmul “Peştera viselor uitate”. Cu casa de bilete închisă, în prezenţa lui Tudor Giurgiu, documentarul centrat pe munca şi viaţa coregrafei Pina Bausch a tăiat respiraţia cinefililor clujeni.
Organizatorii TIFF precizează că, din punct de vedere cinematografic, dansurile din “Pina” nu seamănă nici cu teatrul filmat, nici cu ceea ce spectatorul este obişnuit să vadă într-un spectacol de coregrafie propriu-zis. Acest lungmetrajt ilustrează deosebita artă a marii coregrafe germane, care a murit în vara lui 2009 şi care şi-a ghidat munca după mottoul: “Dance, dance or else you’re lost!” (“Dansează, dansează, sau eşti pierdut”).
Zilele acestea, Clujul e invadat de oameni cu ecusoane TIFF, de la Crew, Staff, Guest, la Press. Cei care nu au ecusoane la gât, cu siguranşă au bilete la filme în buzunar sau programul festivalului în mână.
Şi asta pentru că TIFF e peste tot în Cluj, de la proaspăt renovat Cinema Florin Piersic, Piaţa Unirii, Cartierul Mănăştur, până în sălile de cinema din Polus Center.
Cu o varietate de evenimente: proiecţii de filme, expoziţii, concerte şi întâlniri cu cineaşti de talie internaţională, cea de-a zecea ediţie TIFF “se vede bine” şi în acest an.
______________
Andrada Lăutaru