Medicii de familie refuză să mai prescrie reţete compensate şi gratuite

Sănătate UBB Radio

Liderii organizaţiilor reprezentative ale medicilor de familie anunţă că nu vor semna contractul-cadru  privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2010. Aceştia ameninţă că nu vor prescrie reţete compensate şi gratuite.

Potrivit medicilor, prin noile prevederi, veniturile cabinetelor medicale vor sădea şi astfel acestea pot intra în faliment.

Conform noului act normativ, începând cu anul curent se modifică modalitatea de finanţare  a medicilor de familie. Dacă până în prezent procentul alocat per capita era de 90%, iar pentru servicii 10 %, începând din acest an medicii de familie vor primi din fondul asistenţei medicale primare 70% per capita şi 30% per servicii.

“Modalitatea de plată a fost discutată şi agreată cu asociaţiile profesionale ale medicilor de familie. Din punctul nostru de vedere este important ca medicul de familie să-şi câştige şi să-şi îndeplinească rolul pe care trebuie să-l aibă: acela de a fi o poartă de intrare în sistemul sanitar şi de a mai decongestiona din serviciile medicale efectuate la nivelul spitalelor”, susţine ministrul Sănătăţii într-un comunicat de presă.

Pe de altă parte medicii de familie afirmă că contractul-cadru discutat iniţial a fost modificat.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a cerut preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS), Lucian Duţă să lămurească de urgenţă cu reprezentanţii medicilor de familie modul în care casele de asigurări vor aplica prevederile contractului-cadru 2010.

__

Mara Rusu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts