Interviu cu Ştefan Guzu, primarul cu suflet român şi gândire germană

Cultură

Ştefan Guzu are 50 de ani şi s-a născut în judeţul Bistriţa-Năsăud,  în comuna Poiana-Ilvei, o localitate pitorească de munte de la poalele Rodnei. Al patrulea copil din cei 13 ai familiei Guzu, Ştefan a crescut într-un mediu rural, tradiţional şi tipic perioadei comuniste. A visat să ajungă poliţist, dar având în vedere tensiunea de la sfârşitul perioadei comuniste, acesta a fost nevoit să emigreze în Germania, pentru a-şi atinge ţelul.

A ajuns unde şi-a dorit, iar  în 1996  s-a angajat ca poliţist. Astăzi conduce o comună din fosta RDG, Ivenack,  la mii de kilometri distanţă de locurile natale. Este primar, după o lungă carieră în poliţie. În fiecare zi îşi îmbracă uniforma şi merge să îşi îndeplinească datoria de apărător al securităţii. La terminarea programului se întoarce la primărie, unde, meseria de edil este mai mult un hobby pentru el. E o meserie făcută din simţ civic, cu plăcere şi onoare.

Ce fel de persoană consideraţi că sunteţi?

Mă consider o persoană modestă, deşi omul care spune acest lucru, în general nu este, cu credinţă în Dumnezeu, plină de curaj, cu un spirit sălbatic aş putea spune. Tânjesc după experienţe noi şi iubesc viaţa cu toată fiinţa. Mai multe nu am ce să spun, fiecare om mă vede în felul lui.

Ştiind că sunteţi stabilit în Germania de mai mult de 20 de ani şi că vă simţiţi un german autentic, ce a declanşat această dorinţă de a pleca din România?

Cred că aveam vreo 14-15 ani când mi-am dat seama că vreau să devin poliţist, şi tot atunci am realizat că în România nu prea aş fi avut şanse, deci trebuia să mă mut de aici. Însă dorinţa de a mă stabilii în altă ţară a apărut în anul 1991 când de fapt plecasem să adun bani pentru familie. Ideea de a pleca definitiv a venit în anul `96, după ce în anul `94, din nefericire, familia ce mi-o întemeiasem  în România s-a destrămat (divorţ) şi asta m-a determinat să plec cât mai departe de aici.

După ce aţi ajuns în fosta RDG, care a fost parcursul dumneavoastră până la împlinirea visului de a ajunge om al legii?

În anul 1995 am divorţat de fosta mea soţie cu care aveam două fete. Între timp am cunoscut-o pe actuala mea soţie cu care m-am căsătorit în anul 1996. Soţia mea a refuzat să vină şi să locuiască în România şi aşa am hotărât să ne stabilim în Germania. Ajuns aici am început să-mi caut un loc de muncă.

Am fost testat de o agenţie pentru a se stabili ce meserie mi se potriveşte. Mi s-a propus să fac o recalificare în domeniul medical ca maseur cu posibilitatea de a deveni mai târziu fizioterapeut. Lucru pe care l-am şi făcut timp de 3 luni.

Dar cum visul meu era să devin poliţist i-am împărtăşit această dorinţă şi doamnei de la Agenţia pentru Ocuparea Forţelor de Muncă. Ea a zâmbit şi mi-a spus că nu există posibilitatea aceasta pentru că eu sunt străin. N-a uitat însă de mine şi, după câteva luni, m-a sunat şi mi-a spus că exista o posibilitate, cu aprobarea Ministerului de Interne, să-mi trimit actele pentru a da examen la Şcoala de Subofiţeri”.

A durat cam două săptămâni şi am primit răspunsul negativ… că cererea mea a fost respinsă. Depăşisem vârsta de înscriere cu un an, vârsta maximă fiind 28 de ani, iar eu aveam atunci deja 29.

Dar se pare că pentru mine s-a făcut o excepţie şi mi s-a oferit posibilitatea să susţin examenele de intrare la Şcoala de Subofiţeri.

Am lucrat aproape 5 ani în domeniul circulaţiei şi în biroul unei direcţiuni de poliţie.

Au urmat mai multe cursuri de specializare după care m-am hotărât să fac şcoala de Ofiţeri, pe care am terminat-o cu succes.

Între timp au trecut peste 20 de ani de meserie.

Cine şi sub ce circumstanţe s-a propus ca dumneavoastră să vă implicaţi în politica din comuna în care locuiţi?

În urmă cu vreo 7-8 ani, câţiva cetăţeni din comună şi pompierii voluntari mi-au sugerat să candidez pentru funcţia de primar, dar atunci i-am refuzat din lipsă de timp. Eram tot timpul plecat cam 12-14 ore pe zi la muncă şi ştiam că nu îmi rămâne timp pentru a-mi face meseria de primar aşa cum trebuie.

Între timp situaţia mea la servici se schimbase, având mai mult timp liber decât înainte şi mi s-a propus din nou să candidez, lucru pe care l-am şi făcut.

Care a fost parcursul alegerilor?

Am avut o campanie electorală destul de stresantă. Am lucrat cu pliante, am avut mai multe întâlniri cu locuitorii comunei. Cel mai greu a fost însă să-i conving pe cei care nu mă prea cunoşteau că eu sunt o persoana potrivită pentru a deveni primar.

După cum ştiţi am reuşit să conving cu succes aproape 59 % din cetăţenii care au votat şi sunt fericit că 265 de cetăţeni din 455 care au votat mi-au acordat încrederea lor.

Având în vedere că faceţi parte dint-o familie aşa de numeroasă, cum vă raportaţi la aceasta?

Legătura cu familia rămasă în România este existentă şi persistă datorită dorinţei tuturor de a fi şi de a rămâne cu adevărat o familie, indiferent de ţările care ne despart (Italia, Spania, Anglia şi Germania). Din păcate este foarte greu să ne întâlnim cu toţii dar din când în când, cu diferite ocazii, mai reuşim să facem acest lucru.

Care sunt proiectele pe care le-aţi realizat pentru România şi pentru judeţul natal Bistriţa-Năsăud?

Legăturile cu judeţul Bistriţa-Năsăud au fost stabilite în anul 2004, când în cadrul unei vizite la inspectoratul judeţean de poliţie Bistriţa-Năsăud un soi de delegaţie de poliţie a instituţiei unde eu atunci lucram, s-a stabilit un parteneriat de colaborare între cele două instituţii. Această legătură există şi acum iar în anii trecuţi am avut mai multe întâlniri de prietenie şi colaborare cu colegii noştri din Bistriţa. Asociaţia de prietenie romano-germane Neubrandenburg-Bistriţa, a ajutat însă mai multe instituţii din judeţ. În 2013, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa primea de la asociaţie instrumente muzicale noi în valoare de 10.000 de euro, asociaţia a sprijinit Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi un azil de bătrâni cu paturi, cărucioare şi dispozitive pentru persoanele cu dizabilităţi. Primăria comunei Poiana Ilvei a primit o maşină de pompieri, mobilă şi aparatură medicală pentru cabinetul medical din comună.

Ce părere aveţi despre România?

România este o ţară minunată cu oameni deosebiţi şi o tradiţie poate unică în lume. Iubesc ospitalitatea românilor, folclorul românesc, tradiţia care se păstrează şi de care sunt mândru. România are multe resurse şi potenţial material, intelectual, cultural şi sportiv. Românii trebuie doar să valorifice aceste bogăţii.

Cu paşi mici dar siguri, România se îndreaptă spre un drum bun!

– Realizat de Lorena Pintilie

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts