FOTO | Protest pentru susținerea dr. Camelia Smicală, care a rămas fără cei doi copii în Finlanda

Din oraş

Zeci de clujeni au protestat pașnic sâmbătă, 7 iulie, pentru a o susține pe dr. Camelia Smicală , care locuiește în Finlanda și ai cărei copii au fost luați de către statul finlandez în luna mai a anului 2016, caz similar familiei Bodnariu din Norvegia. Mitingul a avut loc în Piața Unirii și a reunit reprezentanții mai multor culte creștine, care au susținut un mesaj de solidaritate pentru copiii Maria și Mihai, pentru ca statul finlandez să îi lase să se întoarcă acasă.

Participanții au ținut pancarte pe care era scris „În curând vom fi împreună”, „Finland, let Maria&Mihai go Home” (Finlanda, lasă-i pe Maria și Mihai să meargă acasă), „Finland, the whole world watching you. And we are not going away!” (Finlanda, întreaga lume se uită la tine. Noi nu plecăm) și alte mesaje de susținere la adresa dr. Camelia Smicală și a celor doi copii. Printre cei prezenți în Piața Unirii s-au aflat atât părinți sau bunici cu copii, cât și tineri.

Cel care a deschis protestul, a fost Cosmin Covalcic, membru al inițiativei Pro Reîntregirea familiei, care a declarat: „Vom continua să luptăm să sprijinim familiile aflate în situații similare, în recuperarea copiiilor. Ca o minune, Dumnezeu a unit prin acest grup români din toate colțurile lumii. În prezent sunt peste 30 de familii care au apelat la ajutorul nostru, dar astăzi punem accentul în mod deosebit pe cazul familiei Smicală, ne încredem în Dumnezeu și dorim să vedem lacrimi de bucurie pe fețele Cameliei, Mariei și a lui Mihai, dar și a celorlalte familii văduvite de copiii lor.”

Tot la protest au fost și reprezentanții cultelor creștine din România, care au susținut declarații cu privire la cazul dr. Cameliei Smicală și a celor doi copii aflați în grija statului finlandez.  David Ile, reprezentant al confesiunii Oastea Domnului, a declarat în semn de susținere față de dr. Camelia Smicală: „E timpul să spunem guvernanților că nu vom ceda niciodată dreptul nostru de a ne crește și educa copiii așa cum înțelegem că e bine. Pentru simplul fapt că niciodată un guvern nu va putea să spună copilului: te iubesc, așa cum spune o mamă. Și chiar dacă suntem puțini astăzi aici, haideți să spunem cu toții: Finlanda, dă înapoi Cameliei copiii că nu ești capabilă să îi iubești.”

Tinerii participanți au venit alături de părinții lor, ținând în mână pancarte cu mesaje de susținere la adresa dr. Camelia Smicală. Întrebată ce a determinat-o să participe la prost, o tânără a spus: „Faptul că și eu o să fiu părinte și vine spre noi chestia asta, cred că problema asta nu este așa de importantă pentru părinții noștri, cât pentru noi.”

Cei mai mulți dintre participanți au declarat faptul că au venit la protest pentru a susține părinții și legătura creată între aceștia și copii. „Cred că nimic nu poate înlocui nevoia de afecțiune pe care doar părinții pot să o ofere copiiilor. Îmi amintesc de când eram eu copil, deși eram dintr-o familie mai numeroasă și într-o perioadă în care nevoile erau mult mai mari decât acuma, doar acum cu ochi de adult văd că este o nevoie de dragoste.” a declarat un tată, care a participat alături de fiul său.

O altă tânără mamă a spus: „Familia e atacată și merită să luptăm pentru ea, pentru că până la urmă societatea începe cu familia. Dacă familia nu este la baza ei atunci și societatea o să se ducă de râpă.”

Dr. Camelia Smicală a rămas fără cei doi copii în anul 2016 și cere ajutorul statului român să lupte pentru a-i câștiga înapoi. Protestul a fost organizat de Organizația Pro Reîntregirii Familiei. Tot în 7 iulie au mai avut loc proteste pe aceeași temă și în alte orașe ale țării, precum Arad, Brașov, Constanța, Iași, Oradea, Ploiești, Piatra-Neamț, Târgu-Mureș, dar și la Madrid.

– Realizat de Miruna Aruxandei 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts