Concesionarii de pe Canalul Morii nu vor să-și piardă afacerile

Administraţie Din oraş

Concesionarii de pe Canalul Morii nu vor să-și piardă afacerileConcesionarii de pe Canalul Morii protestează împotriva Primăriei și a decizilor luate de Consiliului Local. Hotărârea municipalității de a răscumpăra concesiunile pentru zona acoperită de deasupra Canalului Morii din Piața Mihai Viteazul a stârnit nemulțumire în rândul celor care obțin venituri prin practicarea comerțului în gheretele de pe Canal.

Consilierul local Steluța Cătăniciu (PNL) și-a exprimat astăzi susținerea față de concesionarii de pe Canalul Morii în conferința de presă pe care a susținut-o.

“S-a înfăptuit un abuz împotriva oamenilor încă din momentul din care această procedură a fost demarată fără a se lua legătura cu oamenii”, a afirmat Steluța Cătăniciu.

Reprezentantul legal, Nicula Iacob, care a venit din partea celor care dețin acolo gherete a declarat că “această treabă a pornit încă din mandatul de primar al lui Gheorghe Funar și nici până în ziua de astăzi nu s-a intrat în legalitate.” Tot acesta susține că a fost nevoie de mai mulți ani pentru ca acel loc comercial să se creeze, care merge foarte bine și din care foarte multe familii își câștigă existența.

“Primăria Cluj-Napoca încearcă în fiecare an să ne facă să plătim și pentru perioada 1994–1999, pe când noi nu eram încă puși în posesie și nici nu avem actele semnate. În urma unui proces, 19 dintre noi am câștigat dreptul de concesiune în 1994, am fost puși în posesie în 1998 și abia în 1999 am semnat actele, iar în contract se prevede că doar din momentul semnării se plătește”, a adaugat unul dintre concesionari.
Steluța Cătăniciu a declarat la final că “dacă vis-a-vis de acel loc era Filarmonica sau Teatrul Național poate aș fi spus într-adevăr că se dorește urbanizarea acelui loc, dar este vorba de o piață, iar vis-a-via de această piață este această zonă care poate fi urbanizata la fel cum a fost urbanizată piața și oamenii sunt dispusi să dea o altă față acelui loc.”

Concesionarii au făcut un memoriu către Prefectură, pentru ca aceasta să verifice Hotărârile Consiliului Local.

Delia Codrea

Gabriel Ciorbea

Foto: arhivă UBB Radio

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts