Dacă-ţi doreşti o atmosferă sofisticată de poveste în stil baroc, trece-ţi în agendă pentru sfârşitul de săptămână vizitarea Castelului Banffy, aflat la doar 30 de kilometri de oraşul Cluj. Impunătorul castel a apărut în secolul XVI găzduind cea mai importantă familie de nobili din perioada respectivă în Ardeal, familia Banffy, urmând să devină şcoală hipică, spital militar, decor pentru celebra ecranizare „Pădurea Spânzuraţilor” şi, în final, monument istoric.
Odată cu intrarea în comuna Bonţida, în stânga şi în dreapta se pot observa case tradiţionale, oameni munciţi care reflectă pe chipuri bunătate şi experienţe de-a lungul anilor. Foarte prietenoşi, aceştia îşi primesc întotdeauna oaspeţii curioşi cu indicaţii şi vorbe bune. Aproape de ieşire, se ridică mândru şi impunător castelul, oferind privitorului o adevărată explozie de detalii minuţioase, clare şi pline de ambiguitate. Tunelul de acces în interiorul acestuia este precum un portal ce duce spre o altă lume rafinată şi plină de bun-gust. Curtea interioară este extrem de îngrijită, indiferent de anotimp, iar zidurile prezintă întâmplări emoţionante petrecute de-a lungul timpului. Nici n-ai spune că la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial soldaţii nazişti au incendiat castelul, arzând mobilierul, biblioteca şi galeria de artă.
În 1990 au început lucrările de restaurare şi reabilitare iar rezultatele n-au întârziat să apară. Prinţul Charles de Wales, alături de instituţii şi organizaţii româneşti şi străine a sprijinit refacerea acestuia pentru o structură cel puţin decentă. Oricine ajunge aici, rămâne plăcut surprins de perfecţiunea pe care o poartă aceste edificii, aceste construcţii graţioase şi pline de istorie. Peisajul îţi poartă imaginaţia până în secolul XIV, unde arta şi eleganţa nu erau doar simple virtuţi.
În anul 2013, Castelul Banffy a găzduit în luna iunie prima ediţie a festivalului de muzică electronică „Electric Castle” unde peste 32.000 de petrecăreţi au avut ocazia să danseze într-o atmosferă electrică. Anul acesta, de asemenea, castelul aşteaptă alţi iubitori ai muzicii electronice la a doua ediţie a festivalului.
Nu întâmplător, monumentul îşi merită pe deplin eticheta de cel mai mare castel al Transilvaniei. Se poate vizita zilnic între orele 09:00 şi 18:00. În vechea bucătărie se află astăzi o cafenea numită Art Cafe, un loc perfect pentru relaxare alături de familie sau prieteni, după ce aţi vizitat, bineînţeles, încăperile, coridoarele şi toate intrările. Studenţii care participă la cursurile de restaurare sunt cazaţi în podul clădirii, amenajat ca spaţiu special.
După această experienţă în care agitaţia şi stresul de zi cu zi au fost uitate şi înlocuite de aristocraţie, cu siguranţă vă veţi îndrăgosti pe loc de acest monument, care oferă prin simpla prezenţă cea mai bună lecţie de istorie.
– Elena Crăciun / Sursa fotografiei: Electric Castle