Prezentarea volumului ”Poeme” ale omului politic Corneliu Coposu a fost găzduită vineri, 6 martie, la Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” şi susţinută de către Ana Blandiana, preşedintele executiv al Fundaţiei Corneliu Coposu, Ion Andrei Gherasim şi scriitorul Adrian Popescu.
Corneliu Coposu, jurnalist şi membru ilustru al PNŢ, a fost deţinut politic timp de 17 ani într-un regim sever de izolare şi muncă silnică a închisorilor comuniste din perioada stalinistă. Pentru a rezista din punct de vedre intelectual în acele condiţii, el rezolva în gând operații matematice complexe şi compunea poezii. Paginile cărţii lansate cuprind o selecţie a poeziilor pe care Corneliu Coposu le-a transcris din propria memorie, după ce a fost eliberat din închisoare.
“[Volumul] Este o nostalgie a libertăţii şi un fel de trăire în imaginaţie a naturii, desigur că (atunci) interzise. Dacă vedeai printre gratii erai fericit: un pormubel sau o rândunică sau un fir de iarbă..” a relatat scriitorul Adrian Popescu.
“(..) vorbind despre fenomenul poeziei colective din închisori, ceea ce povesteam crea o mare uimire printre occidentali şi eu eram foarte mândră că noi suntem singurul popor care a rezistat (psihic) prin poezie sau compunând versuri. Neexistând creion şi hârtie, pentru ca poezia să se nască, era nevoie de unul care să o compună, de unul care să o memorize şi de unul care să o transmită prin alfabetul morse (..) o transmitere uimitor de largă. Însă el era singur(..)
Domnul Coposu, rezultă din dosarele care au ajuns la mine, a scris pe hârtie ce reţinuse şi în cele din urmă a hotărât să nu publice. Părerea mea este că, pe de o parte, ca om de cultură avea o prea înaltă idee despre poezie ca să îndrăznească să îşi numească producţia poezie, iar ca om politic avea o prea severă părere despre definiţia omului politic ca să îşi permită să îi dea nuanţe care ar fi putut să confuzioneze lucrurile.
Părerea mea este că, în mod evident, Corneliu Coposu nu este un poet modern, nici neomodernist, nici postmodernist (..) întrebarea pe care mi-am pus-o a fost Dar oare faptul că nu a fost un poet modern chiar înseamnă că nu este nici poet? Aura care îl înconjoară în amintirile mele şi în mintea mea m-a făcut să optez pentru publicare, pentru că m-am gândit, chiar dacă nu este vorba despre nişte capodopere, ele sunt scrise de către un om al cărui destin este o capodoperă, un om despre care este bine să ştii tot, despre ce a trăit şi ce a făcut.” a dezvăluit Ana Blandiana, scriitoare şi preşedinte a Fundației Academice Civice.
În prezent, volumul “Poeme” poate fi achiziţionat de pe website-ul www.memorialsghet.ro sau din magazinele fizice Cărtureşti.
– Material realizat de Elena Bejinaru