Din cauza contextului epidemiologic, au fost adoptate noi ordine în ceea ce privește admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul 2020-2021 și urmează să fie publicate în Monitorul Oficial. Pe data de 27 mai 2020 vor fi afișate ofertele de școlarizare iar înscrierea pentru probele de aptitudini va avea loc în 2-5 iunie.
Una dintre deciziile luate a fost în privința procedurilor cum ar fi completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora care poate fi susținută atât fizic, organizată în unitățile de învățământ, cât și prin telefon sau e-mail.
Media de admitere se va calcula identic cu anul precedent și anume media ponderată între media generală la examenul de evaluare națională (80%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).
În ceea ce privește completarea fișelor de către elevi și părinți, se va desfășura în perioada 2-6 iulie 2020 iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie 2020.
Pentru învățământul profesional, următoarele perioade de înscriere și afișarea rezultatelor sunt: prima etapă între 29 iunie – 10 iulie, iar a doua etapă 22-28 iulie.
Probele pentru aptitudini se vor desfășura în mare parte online. Astfel, elevii care aplică la un profil Artistic – arte vizuale vor fi evaluați un urma unui portofoliu de lucrări, cei care optează pentru specializarea Coregrafie absolvenții învățământului gimnazial sunt nevoiți să trimită o înregistrare audio-video iar cei pentru absolvenții claselor a VIII-a, specializarea Coregrafie, se efectuează media aritmetică între mediile de la Dans Clasic și Dans românesc din ultimu an, iar cei care aleg Muzică – Secția Instrumentală și Secția Artă vocală interpretativă vor fi evaluați în urma unei înregistrări audio-video a repertoriului instrumental/vocal.
Pentru înscrierea absolvenților la profilul sportiv este necesar un aviz medical, cu specificația „Apt pentru efort fizic/Clinic sănătos” eliberat cu maxim 10 zile înainte de înscriere, conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Educației și Cercetării (M.E.C.).
Sursa: Pikrepo
Alexandra Țîcșa