Un supererou nu trebuie să poarte capă și să fie înzestrat cu puteri supranaturale. El poate purta o mască, un halat, o insignă sau o uniformă și pe lângă asta, singura condiție care mai trebuie îndeplinită, este cea de a ajuta omenirea. Ei bine, suntem înconjurați de sute de supereroi deghizați, iar unul dintre aceștia a ales să îmi povestească despre meseria lui.
- „De la 16 ani aveam dorința de a deveni jandarm”
„Mă numesc Adrian, am 24 de ani și sunt jandarm în București de aproximativ 3 ani. Povestea mea a început în urma absolvirii școlii militare. Apoi, am fost numit în funcție și am primit gradul de subofițer, fiind repartizat la București. De la 16 ani aveam dorința de a deveni jandarm, deoarece îmi plăcea mult gândul că voi purta acea unifomă și pe lângă acest lucru, mă gândeam că voi avea avantajul unui loc de muncă stabil, având în vedere că stabilitatea este unul din principiile mele de viață.”
- „Ordinea și siguranța publică trebuie menținute și pe timp de pandemie”
„Meseria de jandarm presupune atât zile bune, cât și zile mai grele, acestea depinzând în prealabil de munca din teren. Astfel, înainte de această pandemie, îmi desfășuram munca zilnică fără a mă gândi că va veni o zi în care tot ce credeam că e normal și e libertate va fi dat peste cap, o zi în care vor fi impuse anumite norme și restricții de deplasare sau de conviețuire.
Acum, în contextul pandemiei, atât mobilizarea fizică, cât și cea psihică mă ajută să fac față. Pe fondul acestui virus, munca noastră se îngreunează și presupune riscuri destul de mari, astfel că zilnic sunt expus, este inevitabilă intrarea în contact cu alte persoane. Zilnic trec pe la centrele de carantină sau pe la anumite spitale, unde intru în contact cu persoane suspecte de COVID-19 sau cu persoane care nu vor să respecte acele măsuri de carantinare, măsuri care sunt atât de necesare în aceste vremuri. Pot spune că fac toate astea mereu cu o atitudine pozitivă, deoarece ordinea și siguranța publică trebuie menținute și pe timp de pandemie.”
- „S-au mobilizat pentru a ne asigura aceste materiale atât de necesare”
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt nevoit să stau departe de familie în această perioadă, deoarece familia este refugiul la care ne întoarcem mereu atunci când predăm armele la sfârșitul programului.
Partea bună a poveștii este că instituția la care lucrez a luat măsuri de protecție, asigurându-mi siguranța atât mie, cât și colegilor mei. Astfel că, ne sunt asigurate echipamentele de protecție precum măști, mănuși, vizete, combinezoane și dezinfectant. Pot spune că sunt chiar mulțumit de felul în care cei din conducere s-au mobilizat pentru a ne asigura aceste materiale atât de necesare.”
- „Împreună pentru România!”
„Pentru mobilizarea populației, am făcut mereu apel la spiritul civic și la înțelegerea cetățenilor de a respecta măsurile impuse de autorități, deoarece acestea îi protejează atât pe ei, cât și pe cei apropiați lor. Munca pe care o fac presupune menținerea climatului de ordine și siguranță publică, ajutarea și sprijinirea cetățenilor aflați la ananghie, uneori chiar și suport moral pentru cetățenii demoralizati, dar și expunerea la anumite riscuri de îmbolnăvire, mai ales în contextul pandemiei. În final, pot spune că îmi place ceea ce fac, că practic cu drag acestă meserie. Mă bucur atunci când pot sa fiu sprijin pentru cetățeni și vreau să le mulțumesc pe această cale cetățenilor de la care, în această perioadă și nu numai, am auzit cuvinte de laudă și multe încurajări aduse atât la adresa mea și la adresa colegilor mei și care ne-au surprins prin bunătatea lor oferindu-ne materiale de protecție. Pentru toți cei care citesc acest mesaj: #împreunăpentruRomânia!”
Astfel, într-o lume în care supereroii sunt puși sub principiul puterilor supranaturale, îl cunoaștem pe Adrian, jandarmul supererou ale cărui puteri sunt bunătatea, dreptatea și vitejia. Chiar și acum, pe vremuri de pandemie, Adrian, împreună cu ceilalți jandarmi, muncesc pentru a ne proteja și pentru a-i ajuta pe cei care au în această perioadă cea mai mare nevoie.
Sursa: Jandarmeria București
Oana Șuteu