Arta din spatele dansului

Cultură Din oraş

Povestea fiecărui om începe să prindă contur atunci când el îşi găseşte scopul în această lume, când ştie în ce direcţie să îşi focalizeze gândurile lui şi mai ales când îşi alege persoanele potrivite de care să fie înconjurat. Acei oameni de cele mai multe ori se transformă în adevărate modele demne de urmat pentru ei.

Prima pagină din povestea Ligiei Cot-Someşan s-a scris când mama ei, fostă balerină, a devenit profesoară de balet. Cea care i-a dat viaţă a învăţat-o ce înseamnă aceasta artă, i-a arătat drumul, iar ea a făcut pasul următor frecventând cursurile Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică Octavian Stroia din Cluj.

Este cunoscut faptul că nimic nu se obţine uşor, iar dacă îţi doreşti cu adevărat ceva trebuie să lupţi pentru acel lucru. „Condiţiile care se impun pentru a fi acceptat sunt stricte: trebuie să ai calităţile necesare acestei arte şi anume mobilitate corporală, deschidere, săritură “coup de pied”, elasticitate şi foarte important trebuie să fii slabă.”, povesteşte Ligia.

Ţinuta impecabilă pe care o au aceste fete practicante de balet doar ele știu cum reușesc să o întreţină. La baza imaginii perfecte pe care publicul vrea să o vadă, stau în spate orele de muncă din sala de antrenament, atenţia regulată asupra greutăţii şi mai ales alimentaţia sănătoasă, care sunt pionii de rezistenţă a sportivilor.

Menţinerea într-o formă cât mai bună era prioritară pentru Ligia, drept urmare ea depunea eforturi semnificative astfel încât corpul ei să aibe kilogramele necesare. Pentru mine a fost dificil deoarece aveam toate calităţile, însă aveam probleme cu greutatea, aşa încât am fost nevoită ani de zile să fac sacrificii şi să ţin cure de slăbire pentru a mă ridica la nivelul dorit.”

Susţinerea din back-stage

 

De câte ori ne-am întrebat dacă copilul talentat din faţa noastră este susţinut de cineva? Dacă de multe ori, iar răspunsul era adeseori „de nimeni sau din bani proprii”, din fericire Ligia s-a aflat în locul potrivit unde talentul deţinut a fost fructificat şi nu a fost aruncat pe geam. Liceul la care învăţa i-a oferit costume, flexibili, pointes-pantofii speciali necesari unei balerine- deoarece acesta dispune de o croitorie şi o pantofărie speciale pentru elevii săi. Dacă doream, însă puteam să ne şi cumpărăm.”

Programul balerinei fiind la un liceu de specialitate era diferit faţă de programul altor elevi.Al nostru era mult mai lung, cu obişnuitele ore de cultură generală, apoi cu multele ore de repetiții; nu aveam doar ore de balet ci şi ore de dans modern, dans contemporan, dans de caracter, dans istoric, dans românesc. Pe scurt, un liceu complex.”

 

Se aud aplauzele publicului

 

După ore de antrenamente, după dansuri repatate la infinit, întâlnirea cu scena este inevitabilă. Spectatorii sunt pregătiţi, iar muzica se aude în sală. Am performat de o mulţime de ori în faţa publicului şi sentimentul pe care îl ai în asemenea momente e greu de exprimat în cuvinte. E o bucurie sufletească imensă asociată cu emoţiile clipei respective. Practic tu în acel moment te dăruieşti cu totul publicului, îi dăruieşti toată munca ta, toată starea ta de spirit, toată fiinţa ta, iar dacă el te răsplăteşte prin aplauze frenetice atunci înseamnă că scopul tău a fost atins. Ceea ce ai vrut tu să transmiţi a ajuns unde a trebuit: la sufletul publicului. Este un moment înălţător din toate punctele de vedere.”

 

Din pointes în pantofii cu toc

În momentul de faţă, cariera de balerină a Ligiei Cot-Someşan a fost înlocuită cu dansul contemporan, dansul modern şi dansul de caracter. De asemenea, ea este instructorul unor copii de la grădiniţa Raza de Soare din Cluj-Napoca, precum şi a celor din Clubul Mickei. Aceştia îi demonstrează că lucrând cu ei intru într-o lume în care nu există falsitate, răutate, minciună, într-o lume magică în care totul e posibil.”. Răbdarea şi pasiunea sunt atuu-urile care transformă colaborarea dintre ea şi copii într-una de succes.

Arta dansului o pune în aplicare şi alături de trupa X-TASY, care o are coregrafă pe Daniela Timofte şi ea fostă balerină. De-a lungul anilor au participat la multe concursuri împreună, iar 2011 le adus 3 premii 1 şi un premiu 2 la festivalul naţional de dans de la Sibiu.

_____________

Andreea Stăicuţ

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts