Anul acesta, Biserica sărbătorește la data de 20 iunie, pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli, care a avut loc la cincizeci de zile de la Învierea Domnului. Acest detaliu temporal explică și denumirea de „Cincizecime” a sărbătorii, care mai este cunoscută și sub numele de Duminica Mare sau Rusalii. Pogorârea Duhului Sfânt constituie momentul fundamental al Bisericii, prin care se formează prima comunitate de credincioşi, moment în care Sfinţii Apostoli devin martori şi vestitori ai Învierii și învățăturii lui Hristos.
Sărbătoarea Rusaliilor constituie cea mai veche sărbătoare creştină alături de cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Până către sfărşitul secolului al IV-lea, Cincizecimea marca o dublă sărbătoare, atât Înălțarea Domnului, cât şi Pogorârea Sfântului Duh, după cum mărturisește istoricul Eusebiu de Cezareea. Însă, în preajma anului 400, sărbătoarea a fost fixată în a 40-a zi după Paşti.
Înainte de patima Sa cea de bunăvoie, ştiind tot ce avea să se întâmple cu El şi nedorind să-i lase pe Apostoli în deznădejde, Iisus le-a făgăduit că le va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care-i va călăuzi: „Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va trimite vouă: Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede.”
Pogorârea Duhului Sfânt a fost precedată de un vuiet venit din cer, care s-a făcut auzit ca o „suflare de vânt ce vine repede și fără de veste.” Experiența auditivă a prezenței Duhului Sfânt de către Apostoli a fost însoțită si de una vizuală: fiecare a văzut pe capetele celorlalți niște limbi ca de foc. Îndată ce s-au umplut de Duhul Sfânt, ucenicii lui Hristos au început să vorbească „despre faptele minunate ale lui Dumnezeu” în limbi străine, necunoscute lor până atunci.
Evenimentul reprezintă o împlinire și totodată marchează un nou început fiindcă din momentul primirii Sfântului Duh, viața Apostolilor se schimbă radical. În timp ce înainte erau temători, acum mărturisesc public, cu curaj, că Hristos, Iisus cel răstignit, a înviat și a urcat la ceruri, așezându-Se de-a dreapta Tatălui. Grație propovăduirii Evangheliei de către apostoli, începe o viață nouă pentru toți cei care, prin Duhul Sfânt, iau parte la viața Bisericii.
Venirea Duhului Sfânt în inima omului este numită de Sfinţii Părinţi drept o „beţie trează”, o stare de adâncă desfătare şi o bucurie fără margini, în care omul nu îşi pierde nici simţurile, şi nici raţiunea. Sfinţii Părinţi învaţă că, deşi Duhul Sfânt lucrează asupra tuturor oamenilor şi în întreaga zidire, oamenii sunt părtaşi ai energiilor dumnezeieşti în funcţie de receptibilitatea fiecăruia în parte.
Prin Pogorârea Duhului Sfânt a început o nouă epocă în istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel, a luat fiinţă în chip văzut Biserica, adică Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Deşi fiecare Apostol a pornit în lume vestind tainele Împărăţiei cerurilor în graiul tuturor popoarelor, atunci s-a creat o unitate nouă, spirituală, Trupul tainic al lui Hristos. Astfel, Rusaliile sunt ziua întemeierii Bisericii creştine, ca instituţie divino-umană.
Cea mai frumoasă și succintă formă de prezentare a Duhului Sfânt se găsește într-o scurtă și profundă rugăciune, care îi este direct adresată. Rugăciunea „Împărate ceresc”, cu care începe aproape orice slujbă a Bisericii, este rostită aproape tot timpul anului bisericesc, de la Rusalii și până la următorul Paște. „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților si Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre! Amin.”
Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor. În unele zone ale ţării, în ziua de dinaintea pogorârii Duhului Sfânt se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra pentru pomenirea celor trecuți în neființă, iar duminca se împart farfurii frumos împodobite pentru comemorarea celor vii. Obiceiul de a împodobi casele și bisericile cu ramuri verzi și flori, moștenit de la evrei, se continuă și în zilele noastre.
La finalul Sfintei Liturghii din ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh sunt binecuvântate frunzele de nuc sau de tei – simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinților Apostoli. Nucul și teiul au un simbolism apropiat de cel al Duhului Sfânt. Se știe că nucul, datorită iodului, are efecte terapeutice, la fel și Duhul Sfânt, care are efecte terapeutice asupra sufletului. Iar teiul, are flori medicinale și înmiresmate, asemenea Duhului Sfânt, care ne înmiresmează viața cu darurile sale.
Sursă foto: Unsplash
Crișan Daria
