Revista „Journal for the Study of Religions and Ideologies” a aniversat aseară 10 ani de la înfiinţare. Cu această ocazie numărul 30 al revistei a beneficiat de o lansare în amfiteatrul 101 al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.
JSRI este o revistă internaţională ce are o apariţie trianuală şi este destinată cercetătorilor cu preocupări în studiile religioase interdisciplinare. Aici sunt publicate texte ce propun abordări ale fenomenului religios dinspre filosofia religiilor, studii religioase, etică, filosofie politică şi teorie politică, antropologie, sociologie, teoriile comunicării sau dialog interreligios.
„Cred că este o modalitate în care intelectualitatea românească, nu numai de la Cluj ci şi din celelalte centre universitare, are ocazia să intre într-un dialog real cu creatorii şi cercetătorii din universităţile din întreaga lume. Cred că acesta este cel mai mare câştig, este câştigul unei vizibilităţi pe care nu o putem obţine decât prin performanţă academică, iar un exemplu de astfel de performanţă este şi revista noastră.”, susţine iniţiatorul revistei Conf. Univ. Dr. Sandu Frunză.
[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2011/11/sandu-frunza.mp3|titles=sandu frunza]
„Prezenţa acestei reviste, în primul rând în cadul facultăţii noastre, este o oportunitate pentru toţi cercetătorii, dar mai ales pentru tinerii cercetători, de a publica rezultatele cercetărilor pe care ei le fac în cadrul Şcolii Doctorale, în cadrul centrelor de cercetare care au deschis direcţii de cercetare pe anumite domenii, şi de a-şi îmbunătăţi în acest fel şi rezultatele pe care trebuie să le depună anual în baza de date a departamentului de cercetare a universităţii noastre.”, a declarat Conf. univ. dr. Elena Abrudan, şefa departamentului de Jurnalism a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.
[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2011/11/elena-abrudan.mp3|titles=elena abrudan]
Numărul 30 al revistei include texte semnate de: Moshe Idel, Juraj Majo, Sinziana Preda, John H. Morgan, John A. Dooley, Yousuf Ali, Benjamin B. DeVan, Cătălin Vasile Bobb, Corneliu Pintilescu şi Andrada Fătu-Tutoveanu, Daniela Cojocaru şi Antonio Sandu, Elena Abrudan, Fee Alexandra Haase, Ioana Repciuc, M. A. Girma, Madeea Axinciuc, Monica Roman şi Zizi Goschin, Ramona Hosu, Rob James, Rozalia Bako şi Laszlo Hubbes.
În numerele viitoare ale JSRI se vor dezbate teme legate de religie şi bioetică în societatea contemporană, religie şi violenţă la începutul mileniului III, relaţia dintre religie şi politică în construcţia societăţii americane actuale .
[youtube]http://youtu.be/Mmyf1l4p-J4[/youtube]