Anual, pe data de 16 aprilie, se celebrează Ziua Internațională a Vocii. În acest sens, Andrei Țigănaș a organizat un “Atelier de Voce”, un eveniment care a beneficiat de autorizație, organizat pe Bulevardul Eroilor, care avea drept scop imbogățirea cunoștințelor in ceea ce privește vocea, dar si exerciții practice care ajută la îmbunătățirea acesteia.
Trăim într-o lume care este într-o continuă dezvoltare, iar comunicarea este un factor esențial al societății din care facem parte. Adesea părem însă că nu nu ne înțelege unii pe alții sau cel putin nu la capacitate maximă, acest lucru fiind datorat unor mici “greșeli” sau reguli pe care le pierdem din vedere atunci când suntem grăbiți, ignoranți sau conduși de emoții.
Andrei Țigănaș, om de radio si trainer de dicție ne-a oferit numeroase exemple de greșeli pe care le facem atunci cand vorbim, de la pronunția superficială a cuvintelor până la “vocea respirată”. De asemenea el ne-a explicat exact unde sunt greșelile si ce putem face să le remediem, începând de la binecunoscutul creion ținut intre dinti care are ca principal scop pronunțarea fiecărei litere in parte, până la exerciții in care trebuie sa ținem vocea doar in diafragmă, să controlăm înălțimea, respirația si sa adaptăm volumul vocii la situația in care ne aflăm.
Vocea face parte din identitatea fiecăruia, și la fel ca orice alt lucru din viața noastră, pentru a se dezvolta necesita muncă și răbdare pentru a o putea “sculpta”. De foarte multe ori pierdem din vedere lucruri importante, precum vocea, ceea ce spunem și mai ales felul in care vorbim reprezentând o parte majoră din personalitatea noastră, controlarea ei fiind o dovadă a unui caracter definit.
– Material realizat de Luisa Prem