Croații sunt de acord cu aderarea la UE
Croații au votat duminică în cadrul referendumului privind aderarea țării lor la Uniunea Europeană. Cetățenii croați care au votat și-au […]
Croații au votat duminică în cadrul referendumului privind aderarea țării lor la Uniunea Europeană. Cetățenii croați care au votat și-au […]
Parlamentul European a cerut, într-o rezoluție adoptată joi, luarea unor măsuri urgente pentru a înjumătăți până în 2025 risipa de
Numărul eurodeputaților din Parlamentul European va crește, urmȃnd ca 18 noi eurodeputați să își preia mandatul. Tratatul de la Lisabona
Viitorul Uniunii Europene dar şi planurile viitoare vor fi discutate online de către preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek astăzi de
Deputaţii europeni vor numi un nou preşedinte al Parlamentului Europen în 17 ianuarie. Expirarea mandatului actualului preşedinte al Parlamentului European
Sesiunea plenară a Parlamentului European a început astăzi la Strasbourg și se va încheia miercuri, 15 decembrie. Eurodeputații vor dezbate
Summitul de la Bruxelles nu a reușit să îi aducă la un comun acord pe toți liderii europeni. Potrivit Mediafax,
Croaţia ar putea deveni stat membru al Uniunii Europene pe 1 iulie 2013, dacă Zagrebul va rezolva problemele din sistemul
Bugetul Uniunii Europene a fost supus la vot, ieri, în Parlamentul European. Priorităţile bugetului au fost stabilite încă din 18
Concursul ,,Juvenes Translatores”, aflat la cea de-a 5-a ediție, se desfășoară astăzi în toate statele membre ale Uniunii Europene. La