AUDIO | Arta în societate, văzută prin ochii elevilor de la Liceul de Artă “Romulus Ladea” Cluj-Napoca

Engage

Arta este cea mai profundă metodă prin care omul își poate exprima trăirile, emoțiile și sentimentele. Fiecare dintre noi vede arta prin ochi diferiți, iar ceea ce unora li se poate părea banal, pentru alții ar putea reprezenta o muză pentru creație. Muzica, sculptura, grafica sau pictura sunt doar câteva domenii din care poate izvorî arta.

Diana și Răzvan sunt elevi în clasa a XII-a la liceul de arte “Romulus Ladea” din Cluj-Napoca. Am încercat să aflăm de la ei ce înseamnă din punctul lor de vedere arta și cum cred ei că ne poate ajuta să înțelegem lumea mai bine.

Diana a cochetat de mică cu desenul, ca orice copil, însă cu timpul a dezvoltat o pasiune din acest lucru. La început s-a îndrăgostit de pictură, iar în primii ani ai liceului a început să cunoască și tainele graficii. Va urma acest drum al graficii în continuare, însă nu va uita niciodată ceea ce a învățat în atelierul de pictură.

Diana crede că arta îi aduce o stare de bine ce o ajută să se detașeze de rutina banală a zilei.

Răzvan a fost creativ de mic, însă fiind născut într-o familie modestă, părinții nu aveau bani suficenți pentru prea multe jucării, așa că tot ce avea erau piesele de lego din diferite seturi care se potriveau cu hârtia și creioanele colorate, care nu aveau cum să lipsească din viața lui. Apoi, la școală, colegii și învățătorii observau că toată atenția lui se îndrepta spre desen și pictură, iar alegerea liceului de arte a fost una inevitabilă.

Răzvan este de părere că arta ilustrează gândirea și inspirația unui popor.

În concluzie, acel produs ce reiese din creația artistului odată ce va fi împărtășit în societate va transmite un mesaj ce va fi înțeles doar de o anumită parte a societății.

– Andrei-Ionuț Bocancea

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts