Peste 2500 de arbori plantaţi în prima zi de împădurire a Clujului

Din oraş Eveniment

Peste 2500 de arbori au fost plantaţi de afaceriştii clujeni care s-au reunit pentru a susţine proiectele comunitare pe care Primăria municipiului Cluj-Napoca le desfăşoară. Firmele care s-au reunit pentru acţiunea de împădurire sunt Terapia Ranbaxy şi Siemens, Soluţii Industriale Cluj-Napoca.

Peste 50 de voluntari din cadrul celor două companii clujene au răspuns invitaţiei de a participa la această acţiune de împădurire.

„Grija pentru natură, pentru mediu, spiritul ecologic şi responsabilitatea pentru ceea ce lăsăm generaţiilor viitoare sunt valori pe care Terapia Ranbaxy  şi-a asumat să le promoveze prin toate activităţile, proiectele şi programele pe care le desfăşoară”, a declarat Dragoş Damian, CEO Terapia Ranbaxy, într-un comunicat de presă.

De asemenea, angajaţii companiei Siemens, Soluţii Industriale s-au alăturat iniţiativei Primăriei în acţiunea de împădurire a zonei Bulevardului Muncii.

„Aceste acţiuni sunt importante  nu numai în ceea ce priveşte grija pentru sănătate şi pentru un mediu sănătos, dar şi în privinţa colaborării instituţionale cu partenerii noştri locali pentru binele comunităţii clujene”, a precizat primarul Sorin Apostu.

Cei 2500 de arbori vor prinde rădăcini în viitoare Pădure a Tineretului.

 

_____

Anca Baciu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts