Este posibil ca virusul COVID-19 să fi fost prezent și să se răspândească în Wuhan, China, încă din august anul trecut, potrivit unui studiu care a analizat imaginile surprinse prin satelit ale parcărilor din afara spitalelor mari și au verificat datele din motorul de căutare.
Studiul, realizat de cercetătorii de la Harvard Medical School, Universitatea de Sănătate Publică din Boston și Spitalul de copii din Boston, a analizat imaginile surprinse între ianuarie 2018 și aprilie 2020. S-a constatat o ,,creștere accentuată” a numărului de vehicule începând cu august 2019, cu atingerea maximului în decembrie 2019. Între septembrie și octombrie, cinci dintre cele șapte spitale observate au avut cel mai mare volum zilnic de mașini în perioada analizată.
De asemenea, studiul a descoperit și un număr mare de căutări a cuvintelor cheie asociate cu o boală infecțioasă pe motorul de căutare Baidu din China.
Folosind imagini din octombrie 2018, cercetătorii au numărat 171 de mașini în parcările de la unul dintre cele mai mare spitale din Wuhan, Spitalul Tianyou. Un an mai târziu, datele transmise prin satelit au arătat 285 de vehicule în același loc, însumând o creștere cu 67% a vehiculelor în parcarea spitalului, dar de asemenea și o creștere cu 90% a traficului în aceeași perioada la alte spitale din Wuhan.
,,Spitalele individuale au avut zile cu un volum relativ mare de vehicule atât în toamna, cât și în iarna anului 2019. Cu toate acestea, între septembrie și octombrie 2019, cinci dintre cele șase spitale prezintă cel mai mare volum zilnic relativ din seria analizată, coincizând cu nivelurile ridicate de căutări folosind termeni precum <<diaree>> și <<tuse>>.”, au transmis cercetătorii, conform CNN.
,,Datele sunt de fapt convingătoare, deoarece am observat creșteri în căutările legate de boli gastro-intestinale, precum diareea, care au crescut la un nivel istoric și acum știm că simptomele gastro-intestinale sunt principale în depistarea cazurilor de COVID. Un număr uriaș de pacienți care de fapt au ajuns să fie confirmați pozitivi în Wuhan au prezentat simptome de diaree.”, a declarat John Brownstein, ofițerul de inovație al Spitalului de Copii din Boston.
Utilizarea ,,fluxurilor de date validate” pentru supravegherea bolilor respiratorii nu este nouă și este, de asemenea, o tehnică folosită de agențiile de informații.
,,Atât ideea că parcările spitalelor, cât și afacerile pot fi considerate ca fiind un indicator relativ pentru ceea ce se întâmplă într-o comunitate. Am publicat de fapt ceva legat de asta acum câțiva ani, unde am arătat că spitalele din America Latină au fost foarte ocupate în timpul sezonului gripal. Puteam prezice apropierea sezonul gripal doar analizând parcările spitalelor.”, a mai precizat John Brownstein.
Conform studiului publicat de Universitatea Harvard, pandemia globală de COVID-19 a fost asociată inițial cu un eveniment zoonotic, care s-a răspândit în Piața cu Fructe de Mare Huanan din Wuhan, începând din noiembrie sau decembrie 2019.
Deși toate acestea dovezi nu pot dovedi concret prezența virusului în Wuhan cu mult timp înainte de a deveni oficial, John Brownstein susține faptul că există alte rapoarte recente care arată că apariția virusului a avut loc înainte de a fi declarat primul caz în Piața cu Fructe de Mare Huanan. Potrivit acestuia, acele descoperiri întăresc, de asemenea, ipoteza conform căreia virusul a apărut în mod natural în sudul Chinei și că circula deja de mult timp în momentul izbucnirii oficiale din Wuhan.
Brownstein susține faptul că este ușor să ratezi primele semne ale unei pandemii:
,,Dacă același lucru s-ar fi întâmplat în Statele Unite, ar fi fost foarte posibil să nu conștientizăm pericolul și să ratăm semnele. Ideea este că trebuie să ne consolidăm eforturile în sănătate publică și, de asemenea, să ne consolidăm supravegherea medicală.”
SUA a aflat la începutul lunii ianuarie că o epidemie respiratorie s-a răspândit pe teritoriul Chinei, dar a fost nevoie de câteva săptămâni înainte ca primul caz să fie identificat la Seattle, pentru a determina guvernul federal să impună anumite restricții.
,,Ne confruntăm de altfel cu provocările ce constau în lipsa testelor în această țară, astfel că semnalele au fost ratate și aici. Virusului avea să producă o izbucnirea a cazurile și în SUA iar noi nu eram pregătiți.”
De atunci, peste 7 milioane de oameni au fost infectați cu virusul mortal la nivel mondial, potrivit Universității Johns Hopkins, cu peste 404.000 de decese la nivel global și peste 110.000 de decese în SUA. Recent, cercetătorii de la Universitatea din Washington au estimat faptul că 145.728 de oameni ar putea muri de coronavirus în Statele Unite, până în luna august.
Organizația Mondială a Sănătății a avertizat populația de faptul că această pandemie s-ar putea înrăutăți:
,,Deși situația în Europa este mult mai bună, global se înrăutățește pe zi ce trece.”
John Sudworth, reporter BBC stabilit in Beijing, spune că există limite la setul de date utilizate de cercetători. De exemplu, nu au putut întotdeauna să compare imaginile din satelit făcute în aceeași zi în ani consecutivi, din cauza neclarității în unele fotografii.
Însă, dacă infecția ar fi fost prezentă, probabil nedetectată, unii oameni ar fi putut pleca din Wuhan, în străinătate. Asta se potrivește cu unele din celelalte dovezi pe care cerectătorii au început să le observe în alte părți ale lumii, care sugerează cazuri timpurii de COVID-19, conform BBC.
,,Cu toate acestea, poate fi nedrept să folosești acest studiu ca dovadă a unei acoperiri sau întârzieri în răspunsul Chinei legat de primele cazuri de coronavirus, deoarece într-o comunitate este foarte posibil să existe o răspândire nedetectată înainte de a fi declarată oficial.”, adaugă corespondentul BBC, John Sudworth.
China a raportat mai multe cazuri de pneumonie către OMS, toate fiind dintr-o ,,cauză neidentificată”, în 31 decembrie 2019.
Nouă zile mai târziu, autoritățile chinezești au dezvăluit faptul că au detectat un nou tip coronavirus (ulterior numit Sars-CoV-2, virusul care a provocat COVID-19) în mai multe cazuri de pneumonie.
OMS a declarat epidemia de COVID-19 ca fiind ,,Pandemia la Nivel Global” pe data de 30 ianuarie 2020, odată ce au fost confirmate 82 de cazuri în afara Chinei.
Sursa: The Guardian, The Guardian, BBC
Bianca Bărbat