Ziua Internațională a Iei sărbătorită pe 24 iunie care se suprapune cu Sărbătoarea Sânzienelor ne aduce aminte de viața femeilor de altă dată de la sat, cum se îmbrăcau în ii și cum și le confecționau singure. Era un întreg proces ca într-un sfârșit fiecare fata să aibă cele mai frumoase ii și cele mai speciale simboluri cusute. În timp, în timpurile noastre, ia tradițională a devenit chiar și inspirație pentru multe case de modă internaționale.
Pe vremuri fetele și băieții se îmbrăcau în cămașă cusută manual sau ceea ce numim astăzi ie. Fiecare ie spunea o poveste, fiecare simbol cusut transmitea ceva. În zilele mohorâte fetele se strângeau la șezătoare și coseau de dimineață până seară și stăteau la vorba cât le ținea gura. Astăzi aceasta a devenit piesă vestimentară tradițională și de efect, în funcție de materialul din care este țesută și modelul său brodat este mai specială. A devenit și inspirație pentru marile case de modă, marii designeri internaționali s-au inspirat din ia româneasca pentru a crea colecții speciale.
În functie de zona din care vine aceasta poate spune o poveste. În căutarea noastră am vrut să aflăm mai multe și am găsit-o în comuna Mănastirea Humor, județul Suceava pe doamna Lina Jucan. Aceasta s-a specializat în teserea iilor și simbolistica acestora urmând Cursul de cusături și țesături prin Fundația Prințul de Wales și UBB pentru cursuri de antreprenoriat. Cu toate acestea talentul îl moșteneste de la mama sa.
Când ați început să faceți ii?
„Când am început eu să lucrez în domeniul acesta încă se mai făceau cămăși, nu îi, în 2004, mă rog. În urma unor probleme pe care le-am avut am fost oarecum nevoită. Nu pot să declar că am început din plăcere, din pasiune sau că ar fi fost ceva vocațional, nu. Am început dintr-o nevoie și am început cu o cămășuță de fetiță pentru vârsta de un an, dar o cămășuță tradițională, exact cum se poartă la noi, la Mănăstirea Humorului, doar că era o reproducere de pe o cămașă de femeie de adult pe o cămășuță mică, în miniatură. Nu am cusut cu foarte mare drag, dar după ce am încheiat-o, după ce am spălat-o și am călcat-o și m-am uitat la ea cred că atunci s-a aprins scânteia și din acel moment am simțit că nu se termină totul acolo și vor mai fi și altele și iată că anii au trecut din 2004 până în prezent și am lucrat, nu le mai știu numărul cămăși de copii, de femeie de bărbați, autentice, stilizate, mai puțin autentice. Am lucrat pe parcursul acestor ani, 16 ani, nu le mai știu numărul. Au trecut și oceanul, au intrat lucrările mele și în instituții mari. Se poartă cu drag peste tot. Vin clienții vizitează monumentul istoric trec pe la poarta mea, intră și mă întreabă ce mai fac sau eventual mai dau comandă de o cămașă și păstrez legătură cu aproape toți clienții pentru care am lucrat. ”
De unde moșteniți acest talent?
„De la mama mea, care într-o anumită perioadă a tinereții a lucrat la războiul de țesut, la covoare pentru că pe atunci se lucra lâna, apoi pe parcurs după ce au fost vremurile care au fost, mai puțin cu lână și ne-am apucat de cămăși. Deci eu de la mama mea, mama mea de la bunica, deci nu de la mama ei, de la bunica ei și eu de la mama, care ea la vârsta de aproape 80 de ani are o mașină de cusut Casnica, veche de aproape o vârstă cu ea, mecanică, deci nu la curent, coase pui pe pânză, așa spunem noi la model, apoi încheie la mașină și de la pânză albă până la îmbrăcat. Și ce mai face mama mea foarte bine recondiționează, eu nu, nu prea am răbdare, recunosc. ”
Care este procesul pentru recondiționare?
„Recondiționarea este în felul următor: dacă vine cineva cu o cămașă foarte foarte veche dintr-o ladă de zestre, aceasta este posibil să fie, ori îngălbenită, ori ruptă printre model, ori cu rugină, sunt atâtea boli cu ghilimele spus, la cămăși. Unele se pot salva, altele din păcate nu mai ai ce să le faci, pânza este atât de deteriorată și de învechită încât efectiv se rupe doar de la o atingere. Atunci pentru a salva măcar modelul, deși ea nu mai are aceeași valoare, dar mai salvăm modelul și mai merge vreo câțiva ani, se decupează modelul și aplicăm pe pânza actuală, care se găsește, ori pânză de casă, ceea ce e mai răruț sau pânză din comerț. Deci nu declar că are o valoare extraordinară, dar măcar modelului acesta îi mai prelungești viața. „”
Care este procesul de lucru in facerea unei cămăși sau a unei ii? Este o diferență între cele două?
„Este sigur că da, cămașa este aceea veche pe care o știm noi de la străbunici, ia acum poate fi și un mod de pronunție, sau probabil se referă la iile pe care le purtăm zi de zi, stilizate, cu abateri de la canoane. Procesul care este? În cazul fericit când avem pânză de casă țesută în război, pânză de bumbac o preluăm și prima etapă este cea de croit pe dimensiunile purtătoarei sau purtătorului apoi stabilim modelul, dacă este cămașă de sărbătoare încărcătura de model va fi normal mai amplă, va fi mai mult de cusut, dacă este cămașă de lucru cum era odinioară, pentru că în fiecare zi țăranca și țăranul mergeau pe câmp și la târg cu cămașă tradițională, dacă este cămeșoiul, așa se numește cămașa de lucru, cămeșoiu, atunci croiala va fi cu totul alta și încărcătura de model va fi mult mai simplă. Cum spuneam bătrânele mă dau să mi fac cămeșoiu pentru măsură, adică măsura oilor că se urcau oile la munte și să-mi înșir două trei gâze. Așa spuneau ele pentru că erau niște puiuți, un model foarte mărunt, simplu pentru ca apoi să poată fi purtat și în zilele de lucru. Asta referitor la cămeșile femeiești. Referitor la cele bărbătești, cămeșile bărbătești aveau la acestea de sărbătoare ițari, pantalonul tradițional, încărcătură de model era mai încărcată și dacă era de lucru avea doar o tivitură la extremități la mânecă jos și la poale, tivitură turcește, nu era făcută la mașină, ci manual. Se numește turcește pentru că a rămas câte ceva de la toată lumea care ne-a trecut pragul. Și doar un rând de găurele, pe lângă acea tivitură, ceea ce la cămașa de sărbătoare întâlnim doar model. Acuma poate se mai face și cu negru sau mai colorat, dar atunci era doar camajur, șabac. În Ardeal sau cu mărgele. Aici la noi în zona Humorului nu prea se face cu mărgele, camajurul era sau cusut cu mătase albă, alb pe alb. Iar cămeșoiul de femeie de purtat în zilele lucrătoare este cu gura pătrată cu mânecile trei sferturi și cu încărcătură de model mai puțină. Se purta în fiecare zi că era la fân, că era în grajd, sau târg sau bucătărie. Tocmai de asta avea mânecă trei sferturi pentru a nu te încurca la treburi și a nu muri de cald pe câmp, iar cămășa femeiască de sărbătoare are altiță în creț delimitată de un chenar care se numește sănătau iar pe mânecă găsim rânduri paralele și verticale, se numește cămașă cu rânduri sau cu râuri sau cămașă costișată la fel cu rânduri paralele și oblice. Deci este cămașă cu care defilezi în cele mai importante zile și sarbători din an. La cât era încrețitîă cu bezărău aplecat, așa se numea tot o tivitură turcește cu două rânduri de ață și acel bezărău se apleca într-un fel. Mai nou avem un soi de dantelă la gât care se numește rățică. Într-un fel se concep cămășile pentru fetele tinere și în alt fel vom găsi cămășile pentru femeile trecute de a doua tinerețe. La fetele tinere vom întâlni cămășile cu mai mult model, costișate sau cu rânduri, iar la femeile trecute de a doua tinerețe vom avea cămașa cu altiță și cu un rând jos la mânecă deasupra încrețiturii, iar diferența de culori va fi la fel. Vor fi culori mai vii, dacă la noi în zona la 60-70 de ani se umple cu maro cu verde, te duce cu gândul la pământ, păduri, la ce avem în jur sau ce aveam. La fetele tinere vom avea maroul spre roșcat, vom avea crem, un bej mai roșcățel ceea ce pentru femeile mai în vârstă vom întâlni negru, culori mai sobre, mai estompate, maro închis, verde închis sau chiar doar cu negru și numai altiță și doar un rând. ”
Ce părere aveți de iile neoriginale de astăzi?
„Of Doamne, of! E așa de trist. Eu nu am nimic cu nimeni, cu ce vinde, îmi pare rău că nu se face o selecție și au reușit să pătrundă în târguri, care culmea se numesc târguri tradiționale, cămășile aduse de afară, nu mai zic de unde, care sunt făcute la mașină, care nu au nicio legătură cu autenticul, cu nația noastră, cu identitatea cu ADNul nostru, nicio legătură. Este păcat ce se întâmplă în momentul de față in târguri. Nici iile care se poartă la pantaloni sau la fustă, femeile bărbații nu au treabă cu autenticul dar măcar sunt acolo buchisite că a învățat o fătucă sau sunt făcute manual de o femeie de la sat. Deci nu este autentic, dar măcar este bunul simț de a prezenta ceva lucrat manual. ”
Și de ce credeți că aleg foarte mulți oameni să cumpere ii neoriginale?
„Este categoria de necunoscători, este categoria indiferentă care doar să poarte o ie și mai este categoria care își dorește foarte mult, dar nu își permite o ide de mai mulți bani. Dacă la o ie, hai că despre ii vorbim, dacă la o ie stilizată lucrezi o lună și jumătate asta are un preț, hai să zic orientativ 600 de RON ori dacă ți-o aduce dinafară și aceștia o dau la grămadă cu sacul și o dau cu 50 de lei bucata și madame (n.r. doamna) mai pune un milion pe lângă adaosul ei, păi acela care săracul vine și își dorește atât de mult o ie și nici nu se uită pe dos să vadă că ațele de la mașină se văd își dorește ia, păi ce spune asta este șase milioane asta este un milion jumătate păi normal. Este o chestiune de cunoștințe, ce dorești, ce pretenții ai de la ține ca și purtător și câți bani ai în buzunar. ”
Atunci ar fi o variantă ca iile tradiționale să își scadă puțin prețul?
„Of Doamne, nu știu ce să zic. Țînând cont că lucrez la o cămașă, cămașă cap-coadă cu altiță, încărcată cu rânduri pe mânecă la care lucrez, cum este acum ziua mai mare și o termin în trei luni, dar să mă țin de ea nu să cos numai când am chef, trei luni de zile, zi de zi, zi lumină, 200-2500 vi se pare că este un preț exorbitant? Este simbolistică, acolo este matematică, trebuie să probezi culorile să vezi dacă nu se spală, cât numeri, până potrivești modelul să fie la jumătate, numai zic de cămașă costișată că începi să coși rândurile pe mânecă și te trezești la jumătatea rândului că se intersectează cu celălalt, pentru că este posibil ca pânza țesută în război să nu fie perfect pătrată matematic apoi da-te și descoasă și ia-o de la capăt. Numai Dumnezeu știe. Până la urmă nu condamn pe nimeni pentru că lumea își dorește, dar undeva problema este în altă parte, în alt loc. Că dacă nu se lasă să se strecoare din afară kitschureala din afară probabil că din mers ne adaptăm noi după clienți, clienții după noi, se ajungea la un pact rezonabil. ,,Doamna îmi doresc atât de mult o cămașă da am decât trei milioane’’ ei de banii ăștia și hai mai treacă de la mine, mai faci o concesie când vezi că cineva își dorește atât de mult. ”
Ce reprezintă acum ia din ceea ce vedeți și din ceea ce se cumpără?
„Cred că ne împărțim în tabere. În sensul că pentru noi cei care le facem și purtăm ia reprezintă din punctul nostru de vedere un veșmânt sacru, pentru, hai să zic pentru adolescenții care la fel au trecut prin ograda bunicilor și au văzut pe ici pe colo, au zărit cămășile, la fel. Mai are o însemnătate poate sunt fătuce care sunt tentate și le place să coase, dar generațiile din urmă care vin cu părere de rău, sper să fie contrar a ceea ce spun, tare mă tem că o să ne pierdem, parcă așa am impresia că umblă cineva în a ne strică și a ne șterge identitatea ca și cum ar fi ceva intenționat și diabolic de a se șterge lucrul acesta și mă tem că generațiile care vin nu vor mai ști și o să le vadă și o să rămână nu va mai reprezenta pentru ei nicio valoare, niciun interes. Sper să nu fie așa. ”
De ce spuneți asta?
„De ce? Pentru că asta de mult ni se bagă sub nas nonvalori, ni se bagă kitschuri și tineretul din ziua de astăzi chiar daca își duc traiul la sate, văd și în jurul meu ce se întâmplă sunt atât de captați de flagelul acesta al internetului, toate sunt bine făcute dar cu măsură și să știi ce să iei din ele tare mă tem că o sa se piardă sunt vulnerabili. ”
Ce părere aveți că ia românească a devenit inspirație pentru foarte multe case internaționale de modă?
„Ce să spun? Sunt atât de mândră. Acolo cine a preluat cred a făcut un studiu înainte. Cred că cei care au făcut veșminte pentru a defila pe marile podiumuri ale lumii au știu ce pun pe pânză, au studiat simbolistica. Eu cred că de aici s-a plecat. Ca materiale, va dați seama că nu au folosit pânză de ițari, de catrință sau pânză de a noastră. Pe materialele lor ei nu au așezat degeaba acele simboluri ale noastre românești vechi de mii de ani. Pe creațiile lor, acolo dacă au pus rombul, mi se face piele de găină și îmi vine să plâng, deci ei dacă au pus rombul pe pânză au știu că aceea înseamnă fertilitate, dacă au pus florile au știu că înseamnă perpetuarea naturii și rotirea vieții. Dacă au pus păsări au pus viață speranța, ce să mai zic. Sau crucea, sunt modele care aduc a svastică. Nu are nicio legătură cu svastica de care toată lumea știe. Cred că ei de asta au folosit și au avut așa succes datorită simbolurilor, fiecare cruciulița, fiecare punct, de ce în zona de jos întâlnim cocoșul, păsările, de ce la noi întâlnim brazii sau în alte zone grebla chiar și pe ouă, blidele de lut, alea nu sunt desenate așa. Ce a văzut țăranca când cosea pe prispă? nu avea cărți din care să se inspire, nu avea internet, ce vede în față pe prismă, vedea ogorul ei care era negru, că era pământul gras și ce formă avea? pătrată sau de romb. Ce mai avea pe ogor? mai avea două trei plăntuțe cu verde, asta înseamnă că undeva s-au strecurat niște cruciulițe, niște puncte cu verde sau maro, alta a văzut florile din grădiniță și le-a pus pe cămașă. Totul s-a transpus pe pânză din lumea înconjurătoare. La noi în zona te boteza în cămașă tradițională. Te ducea la moliftă când se creștina și la molifta de la biserica copilul era îmbrăcat în costum popular, apoi se făcea cămașa pentru biserică și pentru sărbătorile mari, se făceau cămășile de lucru, se făcea cămașă pentru mire și mireasă, la noi la sat erau îmbrăcați obligatoriu, ca și toți nuntașii de altfel, dar pentru ziua asta se dădea o importantă deosebită cămășilor. Mirele și mireasa erau îmbrăcați cu cămăși noi ca de pe icoană, ca florile satului, nașii erau îmbrăcați la fel, în costume populare, se coseau cămăși de soacră, mireasă o cosea și la fel se dădea ca dar de nunta, apoi cămașa era veșmântul cu care plecai în lumea de dincolo. Începeau să și coase cămașă de moarte și spuneau «că mă pun să îmi înșăr două trei gâze pe pânză să am de ducă», o îmbrăcă bineînțeles cu negru, o umplea cu culori sobre dar calde, mai simple doar cu altița, o îmbrăca o dată la biserică, apoi lăsa cu limbă de moarte asta e cămașă mea de moarte, cu asta să mă puneți. Gândiți-vă ce rol avea cămașa, un rol sfânt, să te naști să ai cel mai important moment Taina Cununiei în cămașă și tot în această cămașă să pleci în lumea de dincolo unde probabil Judecătorul te recunoaște din ce zona a țării, din ce zonă a Bucovinei vii tu. Sunt emoționată și sufăr că parcă este un proces de a șterge, nu îmi place și nu mă bucur de ce văd în jur. Eu am războiul de țesut și am făcut o grămadă de activități la liceu cu clasele de la textile, au venit la mine acasă la șezătoare, am participat la Ziua Iei la Suceava în cadrul Iubim Bucovina și ziua Iei de Sânziene. Dacă mă uit în urmă nu mi pare rău, dar sper cum spunea Marin Preda «că timpul răbdare cu noi» și să mai găsim oameni care rezonează cu rădăcinile și frumosul pe care-l avem în genă. ”
Ce ne puteți spune despre Șezătoarea Mănăstirencele pe care o organizați?
„Așa cum spuneam am participat la Ziua Iei apoi am avut activități cu școală și nu mai rețin exact, acum doi ani sau trei după perioada de iarnă, îmi zic «măi parcă e un aer așa de plictiseală, ce aș putea să fac», că zic că noaptea e lungă și pe moment zic ce ar fi să organizez o șezătoare. La asta m-am gândit, «oare ce făceau bunicile noastre când eram noi mici», erau șezătorile și se întâlneau unele la altele. Și am făcut un anunț pe Facebook și am pus anunțul și ne-am întâlnit la mine acasă. Și într-adevăr au fost care au participat și doamne de la Suceava care erau sătule de rutină și au venit și au tot frecventat de câte ori au avut posibilitatea, și ne-am întâlnit la mine acasă sau am vorbit cu domnul primar și ne-a dat un spațiu pe lângă primărie și acolo ne întâlneam în bucătăria căminului cultural unde era plită, este sobă cu plită cu sparhat cum spunem noi, unde făceam scrijele, unde fierbeam sarmale în oalele de lut și ne întâlneam și câte 20 și câte 30 și venea și domnul primar care compune poezii și citea poezii și era așa un amestec de frumos și de autentic. Am avut grup de studenți de la Antropologie de la București, am lucrat în războiul de țesut, am învățat fătuci, o față de clasa IX-a a terminat o cămașă cu mâinile ei. Acum nu ne-am întâlnit din cauza situației actuale. Sper să ne revenim la o normalitate, să ne axăm pe lucruri care într-adevăr contează în viață și dacă mai poate să și rămân și ceva după noi. ”
Ne-ați putea detaliat pe regiuni câte tipuri de ii există? În sensul cum putem recunoaște o ie din Moldova, una din Transilvania și așa mai departe?
„Chiar și în Bucovina cămășile nu sunt toate la fel. Într-un fel vor fi cămășile de Humor comparativ cu cămașă de Dorna, de Rădăuți, cu celelalte zone care bat spre Moldova, diferă modelul de Neamț. Într-un fel va fi modelul într-o zonă. Cămașă de Bucovina va fi pe fond negru mai mult. La noi la Humor dinainte de război culorile cu care se lucra la cămăși erau vesele chiar și cu mov, roșu și albastru, apoi după război după ce lumea a fost supărată și-au cusut cumva o cămașă de doliu cu culori mai sobre, mai închise. În Ardeal avem negru pe alt model nu foarte încărcat, în Moldova avem cu roșu, albastru, în Oltenia, de asemenea, roșu albastru, Dobrogea este cu albastru și diferă și croiala față de ale noastre. Fiecare zonă are culorile ei, croiala și influențele care au intervenit în viață țăranilor de-a lungul timpului, cum vă spuneam de război. A rămas câteva ceva pe parcursul timpului. ”
Cum credeți că putem face ia românească să crească, când spuneam cuiva că suntem din România să ne asocieze imediat cu această piesă tradițională pe lângă celelalte lucruri?
„Of, nu știu cum ar trebui să spun, că s-ar putea face o schimbare de sus în spre noi sau de la noi spre treptele superioare, nu știu, dar din punctul meu de vedere cred că ar trebui umblat un pic la ce se întâmplă în târguri. Am auzit că se mai ia atitudine, deci eu nu am participat în viața mea la un târg. Eu lucrez aici acasă, la Mănăstirea Humorului, la târguri nu am participat pentru că nu am avut timp să îmi fac un stoc pentru că am lucrat pentru cei care au solicitat. Am auzit că într-un târg s-au adus aceste cămăși, cămăși, mă rog am adus o blasfemie, s-au adus aceste ii din exterior, care nu au nici o legătură cu noi, și am înțeles că s-a plimbat cineva prin târg și le vindeau pe furiș, acesta este un lucru bun. Când vom înceta să tot copiem și să tot aducem și dacă a făcut una pe stofă la mașină cu fir galben și a imitat o catrință și a făcut încă 20, pentru că este efectul acesta de turmă, chiar dacă nu are valoare, când vom înceta să mai facem acest lucruri și să punem accent pe kitschuri atunci lucrurile se vor mai regla puțin. Însă in momentul de față sunt pesimistă să vă spun sincer.
Vă mulțumesc că m-ați căutat, dacă considerați că, cum spunea o colegă de clasa din zona Câmpulung la lucrările de control «ce doamna profesoară nu aveți ce lua pe două bețe?» Să punem preț pe ceea ce avem, că avem slavă Domnului și să nu ne uităm rădăcina. ”
Sursa: Dana Coțovanu
Dana Coțovanu
