Circulaţia a peste 500 de trenuri a fost afectată, miercuri dimineaţă, între orele 7,00 şi 9,00, de greva de avertisment declanşată de sindicaliştii din Federaţia Mişcare – Comercial, potrivit Agerpres....
Circulaţia a peste 500 de trenuri a fost afectată, miercuri dimineaţă, între orele 7,00 şi 9,00, de greva de avertisment declanşată de sindicaliştii din Federaţia Mişcare – Comercial, potrivit Agerpres....
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărie a Apelor a anunțat că în următoarele 36 ore se pot produce creșteri de niveluri cu depășiri ale cotelor de atenție și scurgeri importante...
Concursul „Recitându-l pe Blaga” oferă posibilitatea promovării unor noi perspective asupra vieții și operei marelui fost poet, prin realizarea de materiale jurnalistice și literare tematice. Temele vizează următoarele secțiuni: eseu,...
Un nou incendiu a avut loc aseară la reactorul 4 de la centrala Fukushima 1, informează euractiv.ro. Stingerea focarului a durat câteva ore, după care nori de fum și abur...
Moțiunea de cenzură pe Codul Muncii, intitulată „Codul Boc – salarii mici, șomaj mare, firme falimentate”, depusă marți de Opoziție, după ce premierul Emil Boc a angajat răspunderea Guvernului pe...
Înalţii ierarhi bisericeşti au decis astăzi să mențină lista cu cei doi candidaţi eligibili pentru rangul de mitropolit şi cel de arhiepiscop, ÎPS Andrei Andreicuţ şi PS Irineu Bistriţeanul. Decizia...
Muzeul de Artă Cluj în colaborare cu studioul Radio Cluj au prezentat astăzi expoziţia aniversară „Primi zece ani – Galeriile Radio” bazată pe lucrări de pictură, sculptură, ceramică, arte textile...
Gala Profesorului Bologna, eveniment aflat la a patra ediţie, va avea loc anul acesta la Cluj-Napoca, în zilele de 6 și 7 mai 2011. ANOSR provoacă studenții din toată țara...
Instituţiile Europene caută 300 de viitori functionari care să servească interesele a peste 500 de milioane de cetățeni din întreaga Europă. Cea de a doua campanie anuală de recrutare a...
Conform statisticilor internaționale, în ultimii zece ani, proporția de utilizatori de Internet din România a crescut de 10 ori, ajungând de la 3,6% în 2000 la 35,5% în 2010. Cu...