Ziua roboţilor inteligenţi la Universitatea Babeş-Bolyai
Studenţii anului III de la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul UBB Cluj organizează duminică cea de-a 4-a ediţie […]
Studenţii anului III de la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul UBB Cluj organizează duminică cea de-a 4-a ediţie […]
După ce sesizarea privind legea educației a președintelui Senatului, Mircea Geoană, a fost declarată inadmisibilă astăzi de către magistrații CCR,
După ce a ajuns pentru a treia oară la Curtea Constituțională, legea educației a fost declarată astăzi constituțională. Din cei
Legea Educaţiei este dezbătută astăzi pentru a treia oară de Curtea Constituţională. Decizia a fost luată în urma sesizărilor făcute
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) protestează faţă de tăierea taberelor gratuite ce erau oferite de două ori
Revista studenţească Go Free a anunţat “adevăraţii Premianţi UBB 2010” printre care se numără mai mulţi membri ai redacţiilor UBB
Cartea „Retmagia și minunatele aventuri ale lui Retman”, coordonată de dr. psiholog Daniel David a fost prezentată astăzi în cadrul
Centrul Cultural Italian Cluj-Napoca a organizat, aseară, un spectacol de Crăciun la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Evenimentul a fost deschis
Trecerea legii educaţiei prin asumarea răspunderii în Parlament este dur criticată de rectorul Universității Babeș-Bolyai Andrei Marga. Acesta susține că
Comisia Europeană (CE) a aprobat o schemă de sprijinire a producției cinematografice din România, în valoare de 80,68 milioane €