Tulburările copiilor tratate de Retman

Educaţie Social

Cartea „Retmagia și minunatele aventuri ale lui Retman”, coordonată de dr. psiholog Daniel David a fost prezentată astăzi în cadrul Institutului de Psihoterapie de la Universitatea Babeș-Bolyai. Lucrarea, apărută la editura RTS, cuprinde povești ilustrate, și a fost realizată de psihologii clujeni cu scopul de a oferi principii utile pentru creșterea și dezvoltarea copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.

Ideea lansării cărții a pornit de la două probleme majore cu care se confruntă copiii în ziua de astăzi. În primul rând, frecvența tulburărilor psihice, care se consideră a fi în creștere, dar și faptul că poveștile clasice pentru copii oferă o morală, prin existența ajutoarelor cu forțe supranaturale, însă nu prezintă și soluții corespunzătoare vieții reale. Coordonatorii cărții doresc să le prezinte copiilor, prin intermediul benzilor desenate, rezolvări la problemele cu care se confruntă la diverse vârste și în cadrul diferitelor experințe pe care le trăiesc pe parcursul copilărie și adolescenței.

„Anticipările pe care le-a făcut Organizația Mondială a Sănătății spun că în anul 2020 tulburările psihice ale copiilor vor crește cu aproximativ 50%. În plus știm că acești copii care au diverse tulburări emoționale, comportamentale, nu prea au acces la servicii de specialitate. De obicei există puțini specialiști, iar dacă au acces, au în orașele mari. Dacă mergi în orașele mai mici, lucrurile stau foarte, foarte prost. Nu sunt specialiști nici în psihologie, nici în psihiatrie, iar chestia asta pe noi ne îngrijorează”, a declarat coordonatorul cărții, dr. Psiholog Daniel David.

Numele personajului principal al cărții, Retman, provine de la terapia rațional-emotivă, un concept elaborat în anii `80 de către psihologii americani, care l-au abandonat însă atunci din lipsă de fonduri. Psihologii clujeni au reluat priectul începând cu 2008 și au obținut acordul colegilor de la Albert Ellis Institute din New York pentru a folosi numele.

Cartea se poate comanda doar online, la prețul de 50 lei, însă coordonatorii plănuiesc lansarea unui viitor volum cu noi aventuri ale lui Retman. Pe termen mediu, aceștia își propun realizarea unui website, unde copiii și părinții vor putea adresa întrebări personajului în legătură cu problemele cu care se confruntă, iar pe termen lung, vizează să transforme personajul Retman în păpuși și desene animate 3D.

___________

Teodora Iancu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts