Marsilia (Franța) şi Košice (Slovacia) au fost numite anul acesta Capitalele Europene ale Culturii. Orașele oferă vizitatorilor o serie de evenimente culturale și o oportunitate de a construi relații cu regiunea mediteraneană și Europa de Est.
Marsilia este al doilea cel mai mare oraș din Franța. Situată în vechea provincie franceză Provence și pe coasta Mediteranei, este cel mai mare port comercial al țării. Marsilia este prefectura departamentului Bouches-du-Rhône și capitala regiunii Provence-Alpi-Coasta de Azur. Are o populație de 820.900 locuitori, care ajunge la peste 1.550.000 în aglomerarea urbană Marsilia-Aix-en-Provence.
“Anul acesta va fi o oportunitate de a construi relații între cele două maluri ale Mediteranei, de a descoperi bogăția diversității culturale. Va permite orașului să-și consolideze oferta culturală, să-și înnoiască infrastructura și să dezvolte turismul ecologic”, a declarat eurodeputatul francez Jean-Luc Bennahmias de la ALDE, citat de www.europarl.europa.eu
Košice este un oraş situat în partea de est a Slovaciei. Are o populaţie de aproximativ 240.000 de locuitori şi este al doilea cel mai mare oraş din Slovacia, după capitalia Bratislava. Este un oraș istoric: prima localitate europeană căreia i-a fost recunoscută emblema. Este primul oraș slovac desemnat Capitală a Culturii.
“Recomand vizitarea Catedralei Sfânta Elisabeta, Muzeului Slovac de Est, Teatrului de Stat și Kulturpark. Košice – Capitală Europeană a Culturii – este un proiect pe termen lung. Toate locurile renovate vor fi disponibile rezidenților și vizitatorilor în viitor”, a declarat deputata slovacă Monika Smolková de la Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.
Proiectul Capitalei Europene a Culturii a început în 1985. Peste 40 de orașe au fost desemnate Capitale Europene ale Culturii până acum. Titlul este acordat de Consiliu, procedura de selecție implicând un juriu de experți care include și deputaţi europeni.
___________
Mariana Revnic
UBB Radio