Învață cum să scrii un scenariu la Centrul Cultural Francez!
Amatorii de film sau pur și simplu cei care vor să afle tainele scenaristicii sunt invitați să participe, din 9 […]
Amatorii de film sau pur și simplu cei care vor să afle tainele scenaristicii sunt invitați să participe, din 9 […]
Recredibilizarea învăţământului superior românesc este principala misiune a Ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Declaraţia a fost făcută, astăzi, la reuniunea de
În lipsa unui suport financiar substanțial, lucrările la Proiectul Autostrada Transilvania vor fi reduse pe o perioadă nelimitată de timp.
Serviciul Inspecție Comercială din cadrul Direcției Poliția Comunitară a municipiului Cluj-Napoca a încheiat 39 de procese verbale în cazul comercianților
Teatrul de păpuși “Puck” aniversează vineri, 5 februarie, 60 de ani la înființare. În cadrul evenimentului vor fi puse în
Rectorul Universității “Babeș-Bolyai”, Andrei Marga nu este de acord cu decizia Guvernului de a prelungi pentru anul în curs blocarea
Rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB), Andrei Marga a înaintat, luni, un memoriu Ministrului Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, prin
Lucrările de construire a viitoarei arene sportive a judeţului Cluj au fost reluat la 1 februarie, după ce acestea au
Librăria Book Corner, în parteneriat cu Editura Dacia, a găzduit aseară lansarea antologiei de texte de avangarda „Sadismul adevărului“ a