Cabinetul condus de Sorin Grindeanu a fost validat de Parlament

Politic UBB Radio

26 de miniștri sub conducerea premierului Sorin Grindeanu au primit miercuri, 4 ianuarie, votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul PSD-ALDE  a primit 295 de voturi ,,pentru” (necesare fiind doar 232) și 133 de voturi ,,împotrivă”.  

Aș dori ca în deschidere să le mulțumesc celor care m-au propus în această funcție și care mi-au fost alături în alcătuirea echipei și a programului de guvernare. Subliniez ca prima propunere a PSD, doamna Sevil Shhaideh (n.r. propunere respinsă de președintele României, Klaus Iohannis), ar fi fost o variantă excelentă. Salut în mod deosebit echilibrul domnului Dragnea, care în ultimele săptămâni s-a comportat ca un adevarat om de stat, punând interesul național deasupra interesului personal sau de partid. Chiar în această seară voi convoca prima ședință de guvern, pentru a deveni operaționali în cel mai scurt timp.,

a afirmat premierul Sorin Grindeanu când a luat cuvântul în Parlament.

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu

Miercuri dimineață comisiile de specialitate au început audierile. Două dintre acestea s-au petrecut cu ușile închise, presa nevând acces în sală, după ce membrii forului au votat și au motivat că se ating subiecte de securitate naţională. Este vorba despre audierea lui Gabriel Leș, propus la MApN (Ministerul Apărării Naționale) și audierea lui Carmen Dan, propusă la MAI (Ministerul Afacerilor Interne).

După ce propunerea Sevil Shhaideh a fost respinsă de Klaus Iohannis pentru funcția de prim-ministru, aceasta a fost numită vicepremier și ministru în cadru Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi al Fondurilor Europene. După audieri, aceasta a declarat: „Am primit aviz pozitiv. Mergem la treabă!”.

Cele mai controversate numiri au fost: Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, cercetată într-un dosar de corupție, Florian Bodog care potrivit ebihoreanul.ro ar fi devenit profesor şi conducător de doctorate fără să fi semnat ca autor principal numărul minim de articole ştiinţifice, Florin Iordache a încercat să promoveze Legea amnistiei și modificări importante la Codul penal, care urmau să acorde imunitate sporită demnitarilor și baronilor locali și Marius Alexandru Dunca, primul oficial demis după tragedia din clubul Colectiv.

Tot miercuri seară, cabinetul de miniștri a fost invitat la Palatul Cotroceni pentru a depune jurământul. Klaus Iohannis a declarat:

Aveţi o misiune grea, aveţi de îndeplinit promisiuni complicate. Trebuie să livraţi ceea ce aţi promis în campania electorală. Îmi imaginez că după alegeri trebuie să pornim un Guvern. Campania electorală nu este doar un circ mediatic. În campania electorală s-au făcut promisiuni, de asta aţi fost votaţi şi asta trebuie să livreze Guvernul. Sper ca într-o zi să îmi explicaţi cum veţi face în aşa fel încât să vă încadraţi într-un deficit bugetar de 3%, să creşteţi salariile, să scădeţi TVA-ul.

Președintele României a mai punctat că așteaptă ca noul cabinet să sprijine o justiție independentă, concluzionând: ,,Domnule Dragnea, aflarăm de la televizor ca sunteţi singurul care cunoaste programul din scoarţă în scoarţă. Vă rog eu frumos, învăţaţi-i si pe ei. Vă doresc mult succes pentru România.”.

Componenţa cabinetului

Vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale – Sevil Shhaideh

Ministrul delegat pentru Fondurile Europene – Miheala Virginia Toader

Vicepremier, ministrul Mediului – Daniel Constantin

Ministerul Economiei – Alexandru Petrescu

Ministerul Afacerilor Externe – Teodor Meleşcanu

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene – Ana Birchall

Ministerul Afacerilor Interne – Carmen Daniela Dan

Ministerul Agriculturii – Petre Daea

Ministerul Apărării Naţionale – Gabriel Beniamin Leş

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale – Ioan Vulpescu

Ministerul Educaţiei Naţionale – Pavel Năstase

Ministerul Cercetării şi Inovării – Şerban Valeca

Ministerul Energiei – Toma Florian Petcu

Ministerul Finanţelor Publice – Viorel Ştefan

Ministerul Justiţiei – Florin Iordache

Ministerul Apelor şi Pădurilor – Adriana Petcu

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – Lia Olguţa Vasilescu

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – Augustin Jianu

Ministerul Sănătăţii – Florian Dorel Bodog

Ministerul pentru Tineret şi Sport – Marius Dunca

Ministerul Transporturilor – Răzvan Alexandru Cuc

Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social – Gabriel Petrea

Ministerul IMM-urilor si anteprenorilor – Florin Jianu

Ministerul Turismului – Mircea Titus Dobre

Ministrul delegat pentru relaţiile cu Românii de Pretutindeni – Andreea Păstîrnac

Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul – Graţiela Gavrilescu

Loredana Bertișan/ Sursă foto: George Călin/INQUAM via DIGI 24

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts