Osama bin Laden este pictat într-o biserică din Timişoara
Pictura lui Osama bin Laden, care îl întruchipează pe fostul lider Al-Qaeda pe un avion şi cu o furcă în […]
Pictura lui Osama bin Laden, care îl întruchipează pe fostul lider Al-Qaeda pe un avion şi cu o furcă în […]
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului și igienizare au aplicat de la începutul acestei săptămâni 5 sancțiuni contravenționale
Emoțiile noastre sunt determinate de modul în care interpretăm evenimentele, nu de evenimentele în sine, emoțiile negative pot fi și
Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti, împreună cu Universitatea Babeş-Bolyai, aniversează 20 de ani de existenţă ai Lectoratului de limbă
Începând cu această lună, Aeroportul Internațional Cluj-Napoca oferă un număr de șase noi curse spre destinații precum Grecia, Tunisia, Turcia
Astăzi se împlinesc 18 ani de când jurnaliştii sărbătoresc, pe data de 3 mai, Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Fără
Suta Anita, studentă în anul I la masteratul de Strategii şi Politici de Marketing linia maghiară, Facultatea de Ştiinţe Economice
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în Deveselu, județul Olt. “Baza
Ziua Europei aduce cu ea o serie de conferinţe şi proiecţii foto cu tema „Bicicleta – factor al dezvoltării durabile
Liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden, a fost ucis de forţele speciale SUA în colaborare cu serviciile secrete Pakistaneze, la aproape