Victorie categorică pentru U în deplasare cu ACS Poli Timișoara

UBB Radio

Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 3-0 pe terenul celor de la ACS Poli Timișoara. ,,Studenții” s-au apropiat la un punct de Chindia Târgoviște, care urmează să joace mâine împotriva Sportului Snagov. De cealaltă parte, bănățenii sunt tot mai aproape de a cădea în Liga a treia, ocupând locul al 18-lea.

Clujenii au primit un penalty în minutul 17 din partea arbitrului Cristian Codrea care a văzut un cot aplicat lui Abrudan de către Bădăuță. Antrenorul lui Poli, Valeriu Răchită, a vrut să scoată echipa de pe teren după această decizie, dar aceștia au revenit pe teren. În cele din urmă, Axente a transformat lovitura de pedeapsă și a dus scorul la 1-0 pentru ,,șepcile roșii”.

Managerul Universității, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat după meci că ,,Abdrudan a fost tras de tricou de Paramatti. Greşeala arbitrului este că a încurcat numerele şi i-a acordat cartonaş galben lui Bădăuţă, dar penalty a fost.” Pe finalul primei reprize, gazdele au ratat șansa egalării prin Calugher care a reluat pe lângă poartă o centrare perfectă a lui Sidorenco.

Material realizat de Cristian Lungu / Sursa fotografiei: Digisport.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts