Uniunea Europeană oferă credite micilor întreprinzători

Economie

Uniunea Europeană va acorda un împrumut de 8 milioane de euro producătorilor agricoli și micilor-întreprinzători, care au dificultăţi în obţinerea de credite din partea instituţiilor bancare tradiţionale, în special din zonele rurale şi oraşele mici ale României, anunță Comisia Europeană.

Ca parte a Instrumentului European de Microfinanțare Progress, acordul de împrumut a fost semnat cu instituția română de microfinanțare Patria Credit. El va permite acordarea de micro-împrumuturi cu o valoare maximă de 25.000 de euro unui număr de peste 2.000 de micro-întreprinderi din România.

Microfinanţarea Progres dispune de un buget de 200 milioane de euro din partea Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii și are ca scop sprijinirea celor care se confruntă cu probleme în obţinerea de credite, în special a micro-întreprinderilor sau persoanelor fizice ce desfăşoară activităţi independente. Finanțarea nu se oferă în mod direct, ci prin intermediul instituțiilor ce acordă astfel de credite.

Este cel de-al cincilea acord şi cel mai mare de până acum din cadrul Instrumentului European de Microfinanţare Progres.

_____________

Teodora Iancu

Foto: ec.europa.eu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts