SPORT | Etapa a 28-a găzduiește Der Klassiker

Sport UBB Radio

Etapa intermediară de la mijlocul acestei săptămâni aduce în prim plan marele derby german, Borussia Dortmund vs Bayern München, care promite multe goluri.

Carantina își spune cuvântul, deoarece ritmul este unul lent și fără vână, dar golurile nu au lipsit. De la reluarea sezonului s-au marcat în total 59 de goluri, iar jocurile de acasă nu mai sunt un factor decisiv, ba chiar, în momentul de față, este un dezavantaj. Fără suportul fanilor, gazdele au suferit teribil în primele două etape, doar trei victorii și cinci remize au reușit din 18 meciuri. Echipele vizitatoare au plecat cu toate punctele în restul partidelor. Conform GSP, procentajul succeselor de pe teren propriu a scăzut considerabil, de la 43,3% la 16,7%.

Programul etapei și clasament

Marți, de la ora 19:30

  • Borussia Dortmund – Bayern München

Marți, de la ora 21:30

  • Bayer Leverkusen – Wolfsburg
  • Eintracht Frankfurt – Freiburg
  • Werder Bremen – Borussia Mönchengladbach

Miercuri, de la ora 19:30

  • RB Leipzig – Hertha Berlin

Miercuri, de la ora 21:30

  • Augsburg – Paderborn
  • Fortuna Düsseldorf – Schalke 04
  • TSG Hoffenheim – FC Köln
  • Union Berlin – Mainz 05

Analiza meciurilor

Borussia Dortmund – Bayern München

Der Klassiker este vedeta acestei etape, iar derby-ul întâlnește echipele în plină formă și sunt vecine de clasament, ocupând primele două locuri. Se pare că duelul este mai echilibrat ca niciodată, fiind despărțite de doar patru puncte, un succes al celor de la Dortmund ar putea „exploda” lupta pentru titlu. În ultimele șase întâlniri directe din campionat, bavarezii s-au impus de cinci ori, iar Dortmund a câstigat o dată. Mai mult de atât, ultimele două întâlniri s-au încheiat cu victorii categorice pentru Bayern: 5-0 și 4-0. Este primul duel dintre Robert Lewandowski, golgheterul ligii cu 27 de goluri, și prolificul atacant Erling Håland, care pare să marcheze când dorește. Borussia are șase victorii consecutive și au un moral foarte ridicat. Va fi meciul 126 dintre cele două echipe, dar pe un „Westfalenstadion” gol și în contextul pandemiei de COVID-19.

Bayer Leverkusen – Wolfsburg

Sursa: Getty images
Sursa: Getty images

Leverkusen își continuă forma bună, iar tânărul Kai Havertz este responsabil pentru asta. Havertz, care a preluat și banderola de căpitan, a ajuns la nouă goluri și șase assist-uri în ultimele zece partide oficiale. Neînvinși de șapte etape, Bayer e hotărâtă să profite de forma prin care trec. A învins etapa trecută pe Gladbach, cu 3-1, în deplasare, o altă candidată la cupele europene. Momentan „aspirinele” se află pe poziția a patra în clasament. În schimb, Wolfsburg aspiră și ea la ultimul loc de Europa League, dar diferența de puncte dintre cele două este de 14 puncte. Ultima etapă a pierdut cu Dortmund, 2-0, dar a avut noroc, deoarece și celelalte pretendente au pierdut.

RB Leipzig – Hertha Berlin

Sursa: Getty images
Sursa: Getty images

Două echipe cu un moral bun, care vin după victorii la scor. Leipzig i-au demolat pe cei de la Mainz, scorul de 5-0, unde Timo Werner pare că și-a regăsit pofta de gol, deoarece a reușit un hat-trick. Atacantul de 24 de ani a ajuns astfel la 24 de goluri în Bundesliga, record al carierei. Hertha a învins cealaltă echipă din Berlin, Union, cu scorul de 4-0. Reluarea campionatului i-a prins bine Herthei, deoarece au câștigat ultimele două partide, fără să primească gol.

Sursa: Getty Images

Marius Băcilă

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts