Salvaspeo Cluj a realizat primul exerciţiu comun de salvare din peşteră

Sănătate Social

Primul exerciţiu comun de salvare din peşteră a fost realizat săptămâna trecută de către Salvaspeo Cluj, instituţie subordonată Consiliului Judeţean.  Această acţiune a avut scopul de a pregăti echipa în cazul unei intervenţii reale, pentru ca acţiunea să fie eficientă.

Exerciţiul a avut loc în Peştera din Valea Seacă, din zona Vlădeasa, fiind coordonat de Vari Laszlo, consilier tehnic Salvaspeo. De la înfiinţarea Serviciului Salvaspeo în cadrul Serviciuluil Public Salvamont Cluj, din 2011, 5 membri ai echipei au urmat cursuri de pregătire pentru a deveni salvatori subterani.

Acţiunea a durat 7 ore şi a implicat 26 de salvatori care au transportat o presupusă victimă pe un traseu de aproximativ 450 m.  Peştera aleasă a fost una complexă, dificil de urcat cu atât mai mult într-o situaţie reală în care este nevoie de transportul cu targa a victimei.

Excerciţiul s-a desfăşurat conform unui scenariu aplicat în cazuri reale,  unde fiecare membru şi-a îndeplinit sarcinile primite de la coordonator.

Echipa a fost urmărită îndeaproape de fotografi care au imortalizat întreaga acţiune, pentru o documentare amănunţită.

________

Diana Roman

Denisa Pop

Foto: Salvaspeo

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts