Salariul mediu mai mare cu 4,8%

Economie

Salariul mediu net a înregistrat cele mai mari cote în industria tutunului, iar cele mai mici valori în hoteluri și restaurante. Institutul Național de Statistică a anunțat mărirea salariului cu 4,8% în luna martie.

În fabricarea produselor din tutun câştigul mediu a fost de 5.075 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 838 lei,conform mediafax.

În comparație cu luna februarie, în martie a crescut până  și numărul tichetelor de masă. Astfel, sectorul economic a constat în acordarea de premii ocazionale sau sume din profilul net și din alte fonduri.

Creșteri considerabile s-au înregistrat în zona farmaceutică, în fabricarea băuturilor, fabricarea produselor din tutun, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi pe apă, fabricarea echipamentelor  electrice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, etc.

Au fost consemnate ușoare scăderi ( 2% – 4% ) față de luna precedentă în prelucrarea lemnului și fabricarea prodiselor din lemn și plută.

Ușoare creșteri s-au înregistrat în învățământ față de luna februarie,câştigurile au avansat cu 3,1%, la fel și în domeniul sănătății.

Indicele câştigului salarial real pentru luna martie 2012 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 104,4%.

___________________

Cujbă Adelina-Mihaela

Romaniuc Ionela

Foto: ziuaveche.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts