Românii au mai puțină încredere în UE

Social UE

Încrederea românilor în faptul că direcția în care se îndreaptă UE este cea corectă  a scăzut în ultimul an potrivit Eurobarometrului de toamnă 2011.

Ultimul Eurobarometru arată că încrederea românilor în Uniunea Europeană a scăzut considerabil. Dacă în 2010 încrederea românilor față de UE era de 60%, la sfârșitul anului 2011 procentul a scăzut la 46%.

Recordul procentual de încredere s-a înregistrat în perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană, când 85% dintre români se arătau încrezători.

Motivele pentru care atât încrederea românilor dar și a cetățenilor din celelalte state membre UE a scăzut se datorează în principal crizei economice și problemelor din zona euro, dar și altor evenimente alăturate.

Sondajul arată că românii s-au arătat cel mai mult interesați de inițiativa Uniunii Europene de modernizare a piețelor de muncă, urmată imediat de inițiativa de a-i ajuta pe cei săraci și excluși social și a le permite să joace un rol activ în societate.

Inițiativele considerate de români a fi importante sunt aproximativ aceleași și în rândul mediei europene. Ca urmare, România se situează în tendințele europene, indicând faptul că măsurile sociale și de mediu sun considerate a fi cele mai vizate.

Clasamentul  arată că  cetățenii Suediei sunt cei mai încrezători în Uniunea Europeană, la polul opus aflându-se Spania și Italia. România ocupă locul 12 în ceea ce privește încrederea în Uniunea Europeană, dintr-un total de 27 state mebre UE.

_____________

Oana Alexa


leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts