Paștele pandemic. Cum au petrecut credincioșii din diferite confesiuni sărbătorile pascale?

Social UBB Radio

Paștele este o sărbătoare religioasă care presupune un eveniment important pentru toate confesiunile creștine și anume Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Acest motiv de sărbătoare este însă petrecut diferit, de la o confesiune la alta. Anul acesta însă, un lucru pe care l-au avut în comun toate acestea a fost sărbătorirea în propria locuință, dat fiind contextul pandemiei cu COVID-19.

Am vorbit cu aparținători ai diferitelor religii, care au prezentat modul de desfășurare al activităților din perioada sărbătorilor pascale.

  • Anișoara și Ioan sunt creștin ortodocși:

„Aș putea spune că anul acesta, chiar dacă acestă pandemie nu ne-a permis multe, Paștele, nu a fost unul lipsit de acea magie pe care o simți când sărbătorești un eveniment atât de important pentru noi, creștinii. Am început prin a face pregătirile pe care le făceam anual, la fiecare Paște, cum ar fi vopsirea ouălor, urmată de aranjarea acestora într-un cosuleț. Evident, am făcut și curățenia generală pe care toată lumea o face în prag de sărbătoare, un lucru care sună destul de comic din punctul meu de vedere. Singura diferență a fost dată de imposibilitatea de a merge la biserică, de a ne reuni și a sărbători acest motiv de bucurie, împreună. Am urmărit Slujba de Înviere la televizor, ca niciodată de altfel, am aprins lumânări împreună cu familia, rugându-ne și cântând “Hristos a Înviat”. Apoi, ne-am așezat la masă și am mâncat miel, conform tradiției noastre. Ne-a lipsit, pot spune, reuniunea la biserică, însă cu toate acestea, am simțit în continuare în sufletele noastre <<lumina>>.”

Fotografii din arhiva personală a lui Ioan:

  • Cosmin este un creștin penticostal și spune că „Paștele este dintotdeauna o sărbătoare specială în rândul creștinilor.”

„Pe lângă <<tradiții>> și alte obiceiuri specifice, sărbătoarea pascală are o însemnătate deosebită în ceea ce privește salvarea păcătoșilor din robia păcatului, salvare care s-a făcut numai prin jertfirea Mielului Iisus Hristos. Pentru noi, acest eveniment , care a avut loc cu mii de ani in urma, este un prilej de bucurie in fiecare zi. Ca și credincioși, bucuria Salvării ne însoțește zilnic  și este un impuls în sufletele noastre pe calea Mântuirii.  Singura <<tradiție>>  pe care o avem în ziua de Paște, este părtășia cu frații de la Biserică. Ziua de Paște începe cu o adunare în Locașul nostru de Închinare în care slăvim și binecuvântăm Numele lui Dumnezeu. După care, continuăm să sărbătorim în familiile noastre, cu o masă. Anul acesta, având în vedere situația din lume, singurul motiv de întristare a fost lipsa parasiei cu frații (frații de la biserică ). Dar, în același timp, am avut deosebitul prilej de a petrece timpul în mica noastră familie. Timp în care ne-am bucurat unii de alții  și am meditat la viața noastră de creștini de zi cu zi”, a mai spus el.

Fotografie din arhiva personală a lui Cosmin:

  • Noah face parte din confesiunea adventistă și spune că: „Lumina Învierii ajunge în sufletele noastre prin rugăciune!”

„La noi, adventiștii, Paștele este sărbătorit mai mult prin rugăciune. Noi nu vopsim ouă, deșii există și excepții în care oamenii vopsesc ouăle pentru bucuria copiilor, însă acest lucru nu face parte din tradiția noastră și nu tăiem mielul conform știutei tradiții, dat fiind faptul că doar în Vechiul Testament se vorbește despre jertfirea mielului. Anul acesta am petrecut în “surdină”, fără a merge la biserică unde de regulă, ascultam predica pastorului și fără a participa la ritualul spălării picioarelor, lucru care pot spune că a făcut ca această sărbătoare să fie oarecum incompletă, pentru mine. Consider că ritualurile acestea au un sâmbure de curățare a sufletului, care ne face să fim mai buni și mai împăcați, însă cu toate acestea, chiar și fără aceste practici, <<lumina>> a ajuns în sufletele noastre prin rugăciune.”

  • Daniela este martoră a lui Iehova:

„Paștele a fost anul acesta <<special>>, fără adunarea pe care obișnuiam să o facem de regulă, unde discutam despre evenimentul biblic. Am petrecut acasă, mutând firul discuției în propria locuință alături de membrii familiei. Noi nu avem obiceiul cu vopsitul ouălor și jertfirea mielului, modul nostru de sărbătorire fiind oarecum mai simplist. Sper să nu mai avem parte de astfel de “nenorociri”, precum cele întâmplate în urma infestării cu COVID-19 și cred că Iehova va avea grijă de noi.”

Așadar, chiar dacă anul acesta Paștele a fost sărbătorit de creștinii de pretutindeni la propriile locuințe, acest lucru nu i-a împiedicat să-și deschidă sufletele pentru a primi lumina învierii. Oamenii au aprins lumânări acasă, s-au rugat și în conformitate cu tradițiile au consumat mâncăruri specifice, urmând ca și în celelalte zile de Paște să celebreze în același fel, diferit față de modul tradițional. Cu toate acestea, putem spune că deși suntem diferiți, iar în momentul de față despărțiți, ceva ne unește.

Sursa: Oana Șuteu

Oana Șuteu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts