Numele unui joc popular a fost folosit de hackeri, ca momeală, în peste 13 mii de atacuri cibernetice

Tech UBB Radio

Jocul Minecraft a fost folosit în atacurile cibernetice legate de jocurile video, care au crescut cu peste 50% în aprilie. Începând din luna martie, numărul utilizatorilor de pe platforma Steam (cea mai mare platformă online de jocuri video, comunitate și magazin) a crescut semnificativ, atingând un record de utilizatori.

Conform Digi24, cercetătorii Kaspersky au decis să analizeze, amănunțit, amenințările legate de jocurile video în perioada izolării, iar aceștia au descoperit că hackerii au exploatat interesul crescut pentru jocurile video pentru a lansa diferite atacuri.

Conform datelor Kaspersky Security Network, s-a înregistrat o creștere mare a numărului zilnic de direcționări ale utilizatorilor spre site-uri periculoase, care exploatau tema jocurilor vizate. Comparativ cu ianuarie, luna aprilie a fost cu 54% mai activă la capitolul de atacuri cibernetice. De multe ori, utilizatorii au fost ademeniți cu promisiuni atractive, cum ar fi versiuni gratuite ale jocurilor populare, actualizări și extensii sau modalități de a trișa. Însă, utilizatorii accesând aceste link-uri riscau să descarce programe periculoase, de la malware care fură parole, până la ransomware și miners, un software care minează pe ascuns criptomonede de pe calculatorul victimei.

Jocul cel mai exploatat a fost Minecraft, deoarece este unul foarte popular, fiind folosit în peste 13 mii de atacuri. Alte jocuri populare care au fost folosite sunt Counter Strike: Global Offensive și The Witcher 3.

Comparativ cu luna februarie, numărul de redirecționări blocate către pagini de phishing (înselăciune electronică) care conțineau cuvântul “Steam” a crescut cu 40% în aprilie.

Maria Namestnikova, security expert la Kaspersky, a declarat: „Multe dintre aceste atacuri legate de jocurile video nu sunt tocmai sofisticate; foarte important pentru succesul lor este factorul uman. Ultimele luni au arătat că utilizatorii pot cădea cu ușurință pradă atacurilor de phishing sau pot să dea click pe link-uri periculoase atunci când vine vorba de jocuri video – fie pentru că încearcă să găsească versiuni piratate, fie pentru că sunt în căutare de diferite scurtături care să îi ajute să câștige.”

Ce ne recomandă experții?

  • Utilizați parole puternice și autentificarea cu doi factori (2 factor authentication) atunci când este posibil, pentru a vă proteja conturile de gaming

  • Fiți atenți la orice copii piratate ale jocurilor video, deoarece sunt unele dintre momelile preferate folosite de atacatori

  • Utilizați o soluție de securitate fiabilă, cum ar fi Kaspersky Security Cloud, care identifică programele descărcate fără autorizație, blochează site-urile de phishing și previne redirecționările către pagini dăunătoare

  • În timpul jocului, nu vă opriți soluția de securitate, ci activați modul de joc, care consumă mai puține resurse.

Sursa: Getty Images

Marius Băcilă

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts