Japan Play din nou la Cluj

Din oraş Eveniment

În perioada 3-7 decembrie va avea loc festivalul „Săptămâna Niponă” din cadrul noului proiect de promovare a culturii japoneze Japan Play. Locația  principală a evenimentului va fi Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central.
Festivalul este organizat de Japan Play Transylvania şi prezentat de companiile  MDM Group şi JTI România. Evenimentul este susţinut de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca.
Vizitatorii vor putea admira piese origami realizate de Diana Șuta, reprezentații teatrale tematice, expoziţia de grafică “O suta de proverbe” care va prezenta o reinterpretare a scrierii japoneze Kanji. Cei prezenți vor putea participa la workshop-uri în fiecare zi de festival, activitate care se va desfășura atât la Casino cât și la o cafenea din oraș. Festivalul prevede și o noapte de proiecţie a celor mai noi apariţii din repertoriul animaţiei nipone, dar şi o petrecere japoneză modernă.
Restaurantul Nobori va fi centru culinar al Săptămânii Nipone. Vizitatorii vor avea la dispoziție meniuri speciale de prânz disponibile luni, miercuri şi vineri, și ofertele All you can eat (Marţi) – unde pentru suma de 42 de Ron o persoană poate servi orice fel de mâncare disponibil la bufet (peste 40 de sortimente calde şi reci) sau All day Sushi (Joi) – în cadrul căreia vor fi pregătite şi servite cele mai interesante preparate din orez, peşte, legume şi fructe, direct sub ochii clienţilor. Tot aici vor avea loc rețete de prezentare a misterelor culinare din Japonia.
_________________
Ioana Gale

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts