Interviu Dan Manoliu

UBB Radio

Cu o experienţa a 10 ediţii în care a fost şeful delegaţiei României la Eurovision, Dan Manoliu ne vorbeşte despre trecutul şi viitorul Eurovisionului în România.

Reporter: După 10 ediţii în care aţi fost şef al delegaţiei României la Eurovision cum este acum să priviţi concursul ca şi spectator?

Dan Manoliu: Anul acesta este mai uşor, anul trecut a fost foarte greu. Când l-am preluat în 2000 , nimeni nu mi-a spus absolut nimic cum trebuie făcut. Noi am inventat atunci modalitatea de desfasurare a selecţiilor naţionale şi le-am tot perfecţionat ţinând cont şi de cerinţele EBU. Oricum nu e uşor sa stai deoparte pentru că într-un fel e ca şi copilul meu.

Reporter: În ce an credeţi că România a avut cele mai multe şanse să câştige concursul?

Dan Manoliu: Cele mai multe şanse le-a avut în 2005 cu Luminiţa şi Sistem pentru că la vremea respectivă fiind o singura semifinală, noi ne-am calificat de pe poziţia întâi iar daca în finală am fi luat aceleaşi voturi din semifinala,  am fi câştigat. A doua oară , in 2006, a fost Mihai Traistariu, deoarece în toate poll-urile făcute de fanii Eurovision,  România se bătea direct cu Grecia pentru locul intai. Sa nu-i uitam , de asemeni pe  Ovi cu Paula Seling, locul 3 in 2010.

Reporter: Aţi avut multă presiune pe umeri fiind şef al delegaţiei României la Eurovision?

Dan Manoliu: Presiunea este extraordinar de mare pentru că practic eşti interfaţa României cu EBU. Delegaţia oficială a unei tari poate fi formată din 25 de oameni. Orice cerinţă a delegaţiei catre organizatori nu se poate face decât de catre şeful de delegaţie. Acolo ei nu discută cu România decat printr-un singur om, acesta fiind şeful de delegaţie. Eu fiind şi regizor artistic, practic eram şi regizorul spectacolului Romaniei de pe scena Eurovision. Mă ocupam de tot ce însemnă scena, decupaj, camere etc. În momentul în care era un succes, adică am ocupat locul 3 sau 4, şeful de delegaţie nu prea conta, conta artistul. În momentul în care era un dezastru, ceea ce la români se consideră un loc 13,  acuzatul era şeful de delegaţie.

Reporter: Dacă România ar face selecţie internă pentru a decide reprezentatul, ar putea sa aibă un succes mai mare?

Dan Manoliu: Depinde cine ar face aceea selecţie. Producatorul  cu siguranta isi va pune amprenta personala asupra Selectiei Nationale.     Daca o fac eu, e clar că mă voi îndrepta spre o anumită zonă. Noi nu am facut asta niciodată dar Grecia în schimb a avut nişte sisteme interesante de selecţie a piesei sau interpretului cu rezultate foarte bune..

Reporter: Aţi avut vreun favorit dintre cei 12 finalişti de la selecţia natională de anul acesta?

Dan Manoliu: Au fost caţiva puşti care mie mi-au plăcut foarte mult. Mi-a plăcut Luminiţa din punct de vedere a ce puteai să lucrezi pe piesa respectivă pentru dincolo dar mi-a plăcut şi Voltaj.

Reporter: Dintre ţările rivale, care credeţi că are cel mai bun pachet trimis la Eurovision anul acesta?

Dan Manoliu: Mie îmi place foarte mult Rusia în semifinala noastră. Suedia ca de obicei vine cu o piesă foarte bună şi cred că are mari şanse să câştige. E mai slabuţă semifinala noastră decât a doua dar cred ca e foarte grea pentru noi.

Reporter: De ce credeţi că nu îndrăznesc artişti mari din tară să participe la Eurovision?

Dan Manoliu: Inna nu se va baga , că am încercat eu să o conving atât în 2012 cât şi în 2013 iar Andra a zis întotdeauna, ca va participa când o să aibă acea piesă care crede ea că se duce foarte sus. Să ne amintim de Elena Gheorghe care în 2009 a luat locul 19 :ea a dispărut de pe piaţa muzicală cam un an. Sanda Ladoşi care era foarte sus în 2004, dupa slaba clasare la Eurovision practic s-a retras din muzică.. Concluzia :artiştii în vogă, nu mai riscă o participare care ar putea sa le şifoneze carierele.. O alta problema este că în România Eurovisionul nu este atât de bine promovat ca şi în alte ţări. Consecinta ? A dispărut ca miză pentru artiştii consacrati.Membrii  Voltaj au fost în primul rand interesati de promovarea mesajului lor umanitar in Europa şi mai apoi de a participa la Eurovision.

Reporter: V-aţi gândit să vă mai întoarceţi la conducerea delegaţiei României?

Dan Manoliu: Unu, nu depinde de mine. Doi, vreau să spun sincer că de când nu mă mai ocup de el, de 2 ani am constat că există viaţă şi după Eurovision…. Sincer, Eurovisionul îţi cam manancă viaţa. Indiferent ce ai face nemulţumiţi vor fi tot timpul.

Reporter: Credeţi că există o reţetă pentru caştigarea concursului ?

Dan Manoliu: Melodifestivalen din Suedia adună mii de piese în fiecare an, acolo chiar se vede un interes. Dacă interesul e mic, porneşti târziu, ţi se adună şi ţie acolo 80 de piese vai de capul lor, ai o selecţie amărâtă şi te îmbeţi singur spunându-ţi cât de bune au fost (piesele)…dar după, să nu te miri că nu a iese nimic bun. Dacă l-aş mai face odată aş începe de la 1 septembrie, demult mi-am dorit asta. Aşa aduni cu sigurantă şi bani mai uşor şi funcţonezi altfel…. Visez, nu ?

Calin Giurgiu / Sursa fotografiei: Calin Giurgiu

 

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts