Harghita este singurul județ din România unde nu este confirmat nici un caz de infectare cu COVID-19

Sănătate UBB Radio

În județul Harghita nu s-a confirmat niciun caz de infecție cu noul virus, rezultatul tuturor testelor efectuate fiind negative, a precizat Instituția Prefectului.

În spitalele din județ se află mai multe persoane care prezintă simptome de răceală, dar nicio persoană nu este confirmată ca fiind infectată cu coronavirus. Se află în carantină 142 de persoane, iar în autoizolare sunt 1.957 de harghiteni. De la începutul pandemiei, au ieșit din carantină 20 de persoane.

Directorul Direcției Județene de Sănătate Publică Harghita, Gyongyi Tar a declarat că situația din Harghita este una bună, iar acest lucru se datorează faptului că inspectorii DJSP Harghita și-au luat în serios sarcina. În conformitate cu regulile care se aplicau la acel moment, orice persoană care s-a întors în țară a fost plasată în carantină sau în izolare la domiciliu.

Oamenii au fost plasați în grupuri mici, în camere sau case de oaspeți din localități mici, astfel că dacă cineva va fi confirmat, virusul se va răspândi foarte greu.

Sursa: Digi24

Bernadette Nemeth

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts