Expomaraton la Cluj-Napoca

Din oraş

A treia sesiune de expoziţii din cadrul expomaratonului a avut loc ieri la Galeria Casa Matei din Cluj-Napoca.

Galeria Casa Matei Corvin a găzduit expoziţia de pictură a lui László Máthé intitulată „Lupta lui Iacob cu Îngerul” şi performance-ul Ralucai Branea. Curioşii au putut admira picturile lui László Máthé care reprezintă punctul de vedere personal al artistului cu privire la zbuciumul interior al fiecărui individ. „Conceptul nu face referire directă la secvența biblică în care Iacob se luptă pe viață și pe moarte cu îngerul, ci dorește să prezinte un punct de vedere personal cu privire la trăirile și încercările interioare ale individului, în contextul contemporan”, scrie acesta pe event-ul oficial.

În cadrul performance-ului, numit Kinetic Talk, doritorii au avut un dialog tactilo-vizual cu Raluca Branea prin diverse obiecte, creându-se o legătură spontană şi privată între participant şi performator.

Iubitorii de artă au putut vota cea mai bună expoziţie de pe agenda celeai de a treia ediţii a Competiţiei de proiecte expoziţionale individuale „EXPO MARATON 2013”, proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

_____________

Elena Crăciun

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts